Primarul Iaşului, adus la DNA

Primarul Iaşului, adus la DNA

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, cercetat de procurorii anticorupţie în stare de arest la domiciliu, a fost adus mari dimineaţa la sediul central al DNA. Este a doua zi consecutivă când Nichita se află la DNA, după ce luni a participat timp de 10 ore la audieri şi analizarea probelor informatice din dosarul său. Nichita este acuzat că a folosit Poliţia locală pentru a-şi spiona iubita. 

Gheorghe Nichita se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de DNA de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie - aprilie, Nichita, abuzând de funcţia de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul poliţiei, dar şi pe alte persoane din cadrul instituţiei pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să le folosească şi să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Nichita este acuzat că, în aceeaşi perioadă, i-a determinat cu intenţie pe cei doi poliţişti să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajaţi ai Poliţiei Locale, a unor activităţi de supraveghere a unei persoane, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale instituţiei din care făceau parte şi pentru a obţine un folos nepatrimonial necuvenit.


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990

5 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe