Primele semnale ale fisurilor din PNL: liberalii care au rupt rândurile din jurul lui Bolojan și-l susțin pe Veștea

Avertismentele sumbre privind planul de divizare a PNL încep să se adeverească, primele fisuri fiind deja vizibile la scurt timp după anunțul președintelui Nicușor Dan privind nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier. Deputații Răzvan Prișcă și Sebastian Rusu, alături de primarul de Brașov George Scripcaru au rupt oficial rândurile și au ieșit public în sprijinul premierului desemnat.

Liberalii care au anunțat susținerea pentru Adrian Veștea FOTO Mediafax și Facebook

Liberalii care au anunțat susținerea pentru Adrian Veștea FOTO Mediafax și Facebook

Tensiunile din interiorul PNL cresc cu fiecare minut care trece de la desemnarea, de către Nicuşor Dan, a liberalului Adrian Veştea pentru funcţia de premier, iar ruptura din cadrul partidului, dintre cei care-l susţin în continuare pe prim-ministrul interimar Ilie Bolojan şi cei care vor în guvern cu un nou premier pare să se adâncească.

În timp ce unii lideri vorbesc chiar de organizarea unei şedinţe de urgenţă pentru excluderea lui Adrian Veştea din PNL, apar şi primele mesaje de susţinere pentru acesta. O postare de susținere este cea a deputatului Răzvan Prișcă, cel care-l consideră pe Veștea „omul cel mai potrivit pentru acest moment”.

„Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea.

România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum. Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat.

30 de ani în PNL. Primar la Râșnov pentru trei mandate. Președinte al Consiliului Județean Brașov. Ministru al Dezvoltării. Nu vorbim despre un om scos din context — vorbim despre un liberal format în teren, care știe ce înseamnă să administrezi, să atragi fonduri europene și să livrezi concret pentru cetățeni.

Îmi asum această poziție fără ezitare: Adrian Veștea are experiența, seriozitatea și curajul să formeze un guvern care să scoată România din criză și să o țină pe direcția pro-occidentală.

Succes, Adrian!”, a scris deputatul liberal Răzvan Prişcă , duminică, pe Facebook.

Poatarea sa a generat în scurt timp deja critici din partea susţinătorilor PNL, care apreciază gestul lui Adrian Veştea drept o trădarea a principiilor liberale.

* „Rușine! Afară cu tine din PNL!”

* „Fortza Ilie Bolojan!”

* „Un deputat PNL ar mai trebui săa respecte şi deciziile partidului”

* „Am avut o impresie buna despre dumneavoastră. Ați venit în campanie în vizită la mine, poate vă amintiți... Este jalnic ce faceți! Acum vă vedem adevarata față...! Duceți-vă la pesede sau la aur, ca sa nu zic altceva...”

* „Sunteți doar deputat, că PNL nu veți mai fi. Vorba lui Javier Milei: afuera!

* „Afară cu şobolanii din PNL!”

* „Lista trădătorilor va fi pe masa BPN, urmează curățenia de vară, listă pe care tocmai v-ați înscris!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de susţinătorii aripii Ilie Bolojan din PNL.

Nicușor Dan: „Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și îl desemnez premier pe Adrian Veștea”

Liberalii care au rupt rândurile

La scurt timp după ce Răzvan Prişcă "a spart gheaţa", au început să apară şi alte voci din rândul liberalilor care-şi declară susţinerea pentru premierul desemnat Adrian Veştea. Se remarcă Aripa Brașov, nucleul din spatele premierului desemnat, pentru liderii locali argumentul suprem este trecutul lui Adrian Veștea, care a avut trei mandate consecutive ca primar la Râșnov.

Mesajul postat de primarul de Brașov George Scripcaru:

„Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca primar al Brașovului, este o veste bună.

Cred că, având premierul ca aliat, ne va ajuta să continuăm proiectele de investiții pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem mare nevoie.

Ca om de administrație și ca cetățean, sper să punem punct acestei crize politice, care nu aduce țării nimic bun”, a scris şi primarul liberal din Braşov, George Scripcaru.

„Ca deputat ales de brașoveni și președinte al PNL Municipiul Brașov, consider că este datoria mea să susțin un #brașovean care a parcurs toate etapele administrației publice locale și care a demonstrat, prin fapte, că știe să înregistreze performanțe: Adrian Ioan Veştea.

Fac parte din echipa liberală a Brașovului. În campania pentru alegerile parlamentare am fost alături de cetățeni și am avut sprijinul lui Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, un lider care a muncit ani la rând pentru dezvoltarea Brașovului.

Adrian Veștea are un parcurs complet în administrația publică, de la consilier local și primar al Râșnovului, la președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării.

„Întunecos și ticălos”. CTP dezvăluie „visul lui Nicușor Dan”: Să spargă PNL și să-l lipească cu scuipat de PSD

Brașovenii au văzut ce poate face atunci când își asumă un proiect. Aeroportul Internațional Brașov este cel mai bun exemplu. Este o realizare concretă de care beneficiază astăzi întreaga regiune.

Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.

Adrian Veștea reprezintă garanția direcției pro-occidentale a țării, finalizarea proiectelor din PNRR, aderarea la OCDE, operaționalizarea programului SAFE pentru securitate și dialog cu toate formațiunile democratice pro-occidentale.

Îl susțin cu toată convingerea pentru că îi cunosc caracterul, seriozitatea și capacitatea de a obține rezultate. Iar eu cred că România are nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe”, a scris şi parlamentarul Sebastian Mihai Rusu, şeful PNL Braşov.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori

2 De ce este Ilie Bolojan marele câștigător al blocajului dintre Tomac și partide

3 De citit...

4 Autostrada Transilvania, în fața primei inaugurări din 2026. Cum arată nodurile rutiere care deschid calea spre nord-vest

5 „Aveți o bombă cu ceas în minister. Se numește SIPA”