Primul bilanț al victimelor din Venezuela după operațiunea de capturare a președintelui Maduro

Aproximativ 40 de persoane și-ar fi pierdut viața în timpul operațiunii militare desfășurate sâmbătă de Statele Unite în Venezuela, în urma căreia a fost capturat președintele Nicolás Maduro, potrivit unui oficial venezuelean citat de The New York Times.

FOTO: X

FOTO: X

Conform sursei anonime din cadrul guvernului de la Caracas, printre victime s-ar afla atât civili, cât și militari. Informațiile nu au fost confirmate oficial de autoritățile americane sau venezuelene.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, că nu au existat victime în rândul forțelor americane, deși a sugerat că unii militari ar fi fost răniți în timpul intervenției.

La câteva ore după atac, au apărut primele informații privind victime civile. Potrivit NYT, un bombardament a lovit o clădire rezidențială cu trei etaje din Catia La Mar, o zonă de coastă situată la vest de aeroportul din Caracas. Un perete exterior al imobilului a fost distrus, iar Rosa Gonzalez, o femeie în vârstă de 80 de ani, a murit, în timp ce o altă persoană a fost grav rănită, potrivit declarațiilor familiei victimei.

Ulterior, șeful Statului Major General al SUA, generalul Dan Caine, a afirmat într-o conferință de presă susținută la Mar-a-Lago, alături de Donald Trump, că elicopterele americane implicate în evacuarea lui Nicolás Maduro și a soției sale au fost atacate cu focuri de armă. Unul dintre aparate a fost lovit, însă „a rămas operațional”, iar toate aeronavele s-au retras ulterior în siguranță.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

2 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

3 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

4 Cine sunt judecătorii CCR care au votat amendamentul anti-Fritz

5 „Virus", hackerul care a atacat NASA, prins la Sinaia cu un mecanism secret