Primul contract finanțat prin SAFE pentru Autostrada Unirii A8 a fost semnat. Când va fi finalizat tronsonul Moțca – Târgu Frumos

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat joi, 28 mai, semnarea primului contract finanțat prin mecanismul SAFE pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Moțca – Târgu Frumos din Autostrada Unirii A8.

Tronsonul are o lungime de 27 de kilometri

FOTO: Arhivă

„Tronsonul are o lungime de 27 de kilometri și va contribui direct la reducerea ambuteiajelor și a accidentelor de pe DN28, una dintre cele mai aglomerate și periculoase rute din Moldova. Contractul a fost semnat cu asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro-Asfalt, valoarea investiției fiind de 4,87 miliarde lei (fără TVA)”, a anunțat acesta.

Secretarul de stat adaugă că tronsonul va fi realizat în 46 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție.

El subliniază că un segment de 5,5 kilometri, care va conecta rapid A8 cu DN2 și A7 Bacău – Pașcani, trebuie finalizat prioritar în cel mult un an. Potrivit acestuia, proiectul este unul complex și include zeci de poduri și pasaje, patru tunele și trei noduri rutiere.

Horațiu Cosma spune că semnarea contractului pentru tronsonul din A8 a fost posibilă după un efort intens al Guvernului, Ministerului Transporturilor și specialiștilor implicați în evaluarea ofertelor și soluționarea contestațiilor.

El le-a mulțumit tuturor instituțiilor și constructorului pentru susținerea și finalizarea procedurilor necesare proiectului.

„Autostrada Unirii A8 începe să prindă contur contract cu contract, șantier cu șantier. Este un proiect esențial pentru dezvoltarea Moldovei și pentru o legătură rapidă și sigură între provinciile istorice ale României.”

Lotul 1 face parte din secțiunea 4 Târgu Neamț - Iași - Ungheni din A8, scrie 130km.ro . Celelalte loturi ale Autostrăzii Unirii A8 sunt:

  • Lotul 2 Târgu Frumos – Lețcani/DN28 (28,6 km) – aflat în licitație, după lansarea procedurii în februarie 2025. Constructorul desemnat în aprilie 2026 este asocierea Danlin XXL – Grom Hold Ltd – Intertranscom Impex – Evropiski Patishta, pentru 4,57 miliarde lei fără TVA.
  • Lotul 3 Lețcani/DN28 – Iași/DN24 (17,7 km) – în licitație după lansarea procedurii în mai 2025. Câștigătorul desemnat în aprilie 2026 este FCC Construcción, pentru 3,93 miliarde lei fără TVA. Durata proiectării este de 10 luni, iar execuția va dura 36 de luni.
  • Lotul 4 Iași/DN24 – Vama/Pod Ungheni (15,47 km) – aflat în licitație după lansarea procedurii în decembrie 2025. Contractul a fost atribuit asocierii Itinera SPA – Saipem SPA – ICM SPA, pentru 4,7 miliarde lei. Proiectarea este estimată la 10 luni, iar execuția la 36 de luni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

4 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate

5 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică