Principalul suspect în cazul româncei ucise într-un apartament din Italia a fost arestat. Detalii din crima șocantă comisă de un tânăr obsedat

A fost arestat principalul suspect în cazul româncei ucise cu brutalitate la Legnano, în Italia. Potrivit autorităților, italianul în vârstă de 29 de ani este acuzat că a înjunghiat-o mortal pe Vasilica Potincu, în vârstă de 35 de ani, în noaptea de duminică spre luni, cu nouă lovituri de cuțit.

FOTO: Shutterstock

FOTO: Shutterstock

Femeia a fost găsită complet dezbrăcată, într-o baltă de sânge, de o vecină care observase ușa apartamentului întredeschisă.

Victima, cunoscută sub numele de Elena în cercul apropiaților și Katty pe site-urile de întâlniri și OnlyFans, ducea o viață dublă. Ziua, lucra ca secretară într-un birou de contabilitate din Pavia și locuia împreună cu mama, sora și fiul său de 14 ani într-o localitate din apropiere. Noaptea însă, practica prostituția într-un apartament închiriat în Legnano, unde avea întâlniri cu clienții, relatează fanpage.it.

Obsesia care a dus la crimă

Ancheta desfășurată de carabinierii din Legnano a scos la iveală detalii tulburătoare. Potrivit surselor judiciare, suspectul avusese o întâlnire cu Vasilica în același apartament unde a fost comisă crima. După acel moment, bărbatul a devenit obsedat de femeie. I-a trimis numeroase cadouri și mesaje, devenind tot mai insistent.

Îngrijorată, Vasilica s-ar fi confesat angajatorului ei, care ar fi pus-o în legătură cu un avocat. Se pare că italianul a fost abordat prin intermediul acestuia, moment în care a început să ceară înapoi toate cadourile oferite.

Sâmbătă seara, profitând de plecarea unui client, bărbatul a intrat în apartament și a comis crima, lăsând arma folosită înfiptă în spatele victimei.

Cum a fost prins

Suspectul a fugit imediat după crimă, însă a fost identificat în urma semnalului telefonic și a imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere, care îl arătau în fața imobilului victimei. Carabinierii au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia marți dimineață, iar miercuri, 28 mai, l-au reținut și l-au condus la Parchet.

În fața anchetatorilor, tânărul a refuzat să dea declarații. Ulterior, a fost arestat pentru omor calificat. Ancheta este în desfășurare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea