Priviți cum arată un oraş din Bihor după ce primarul i-a pus pe asistaţii social la muncă

Primarul orașului Marghita, Marcel Sas-Adăscăliţii, a recurs la asistații social pentru a face curățenie în localitate, sub amenințarea că cine nu respectă programul de muncă riscă să piardă ajutorul sociale, scrie  ebihoreanul.ro .

Persoanele care beneficiază de ajutoare sociale și sunt apte de muncă au adunat gunoaiele din parcurile oraşului, au măturat străzile şi parcările şi au curăţat şanţurile şi rigolele. De asemenea, alături de angajaţii Primăriei, au igienizat şi făcut reparaţii şi în clădirile oraşului, precum săli de sport sau case sociale.

„Beneficiarii de ajutoare sociale au lucrat în principal la curăţenie în zonele verzi din oraş. Am făcut un program strict pentru fiecare beneficiar, iar cei care nu l-au respectat suportă consecinţele. Dacă un asistat social are cinci zile pe lună de lucrat şi se prezintă doar în patru zile, pierde ajutorul social”, a declarat primarul pentru, ebihoreanul.ro.

În luna decembrie, din cei 108 marghiteni beneficiari de ajutoare sociale, 18 au fost apţi de muncă, dar doar 16 au şi respectat programul impus de Primărie, aşa că doi nu vor mai primi de acum ajutorul de la stat. „În luna noiembrie a fost la fel, două persoane au rămas fără bani”, a mai spus Sas-Adăscăliţii.

Primarul a mai spus că în perioada următoare va face verificări în cazul asistaţilor care nu sunt apţi de muncă, deoarece numărul lor este curios de mare.

Aflat la primul mandat, după ce a candidat ca independent, Marcel Sas-Adăscăliţii a luat şi decizii privind transparentizarea Primăriei Marghita.  Şedinţele de Consiliu Local sunt transmise în direct pe Facebook  şi tot pe reţeaua de socializare primarul publică zilnic noutăţi privind activitatea sa şi a colegilor săi. În plus, toate mesajele sale au şi traducere în limba maghiară, ţinând cont că în Marghita aproape jumătate dintre locuitori sunt maghiari.
 


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc