Probleme de sănătate pentru Anca Serea. Urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale

Anca Serea are probleme de sănătate și urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. Operația este programată pentru săptămâna viitoare și prezentatoarea TV este deja pregătită sufletește.

Anca Serea urmează să fie operată

Anca Serea urmează să fie operată

Vedeta în vârstă de 42 de ani spune că în cursul săptămânii trecute s-a trezit cu dureri abdominale puternice. După mai multe analize și investigații medicale, medicii i-au spus că va trebui să se opereze neîntârziat. Astfel, medicii i-au programat o intervenție chirurgicală chiar săptămâna viitoare. „Urmează ceva ce nu mi-aș fi dorit: operația. Săptămâna viitoare voi face acestă intervenție. Am ceva emoții, dar sunt sigură că totul va fi bine. Azi îmi spune doctorul data exactă în funcție de programări”, a declarat Anca Serea despre viitoarea operație pe care o va suporta.

Vedeta a transmis și un mesaj pe rețele de socializare, îndemnând pe toată lumea să meargă la medic la primele semnale în neregulă ale corpului.

„Nu degeaba se spune că sănătatea este mai bună decât toate. Am trecut printr-o mare spaimă zilele trecute, când, duminica dimineața, în urma unor dureri abdominale mari am ajuns la spital”, a scris ea.

În continuare, ea a vorbit despre diagnostic și spune că este plină de speranță că totul va fi bine.

„Am scris aceasta postare pentru a vă atrage atenția să mergeți la medic ori de câte ori corpul vă transmite că ceva nu este în regulă!”, a fost mesajul vedetei, pentru fanii ei de pe Instagram.

Citește pe Click!.ro totul despre afecțiunea vedetei și mesajul integral postat de vedetă pe Instagram.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii