Procurorii au început urmărirea penală față de 21 de suspecți pentru abuzuri la un centru pentru copii din București

Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de 21 de suspecți într-un dosar care vizează abuzuri comise la un centru pentru copii instituționalizați din București.

Infracțiunile vizate sunt cele de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu și delapidare, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis joi AGERPRES.

"Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de funcționare a sistemului de protecție specială a minorilor instituționalizați, în cadrul unui centru din București, în perioada 2014 — 2016 (ca urmare a unui denunț formulat în luna noiembrie 2015)", se precizează în comunicat.

Din anchetă a reieșit că eludarea normelor privind standardele minime ale protecției sociale au fost eludate prin folosirea abuzivă a resurselor centrului de plasament și a bunurilor sau serviciilor destinate minorelor și prin punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale și morale a minorelor instituționalizate.

În ceea ce privește folosirea abuzivă a resurselor centrului, anchetatorii au constatat că cei mai mulți angajați își însușesc în mod constant atât bunuri alimentare și nealimentare achiziționate din fondurile bugetului local al sectorului 1, cât și bunuri sau sume de bani obținute din sponsorizări sau donații.

"O parte dintre funcționari primesc banii de cheltuială pentru beneficiare și îi păstrează, remițându-i ulterior doar parțial și în etape, sau intermediază vânzarea către beneficiare a diferitelor produse (în general cosmetice) în cuantumul acestora (...). Când sunt organizate tabere, excursii sau alte activități de recreere, fondurile și transportul destinate minorilor instituționalizați sunt folosite și pentru participarea la aceste activități în mod gratuit a membrilor de familie ai unor angajați ai centrului (educatori, șoferi, administrator, asistentă medicală)", se arată în comunicat.

O altă concluzie a fost că doar anumiți copii beneficiază de aceste ieșiri, în principiu cei preferați de către educatori, iar unele minore sunt trimise în mod intenționat în familie sau lăsate să "fugă" din centru, pentru a se reduce numărul persoanelor care participă efectiv la activități.

"Cu toate astea, pe tabelele întocmite sunt trecuți minorii prin rotație pentru a lăsa impresia că au beneficiat toți copiii instituționalizați, fără discriminare. Se caută camere cât mai mari cu paturi suprapuse în care vor fi cazate minorele, pentru a se putea asigura cazarea gratuită a membrilor de familie ai angajaților. Membrii de familie beneficiază de toate resursele destinate în excursie copiilor instituționalizați", se mai menționează în comunicat.

Referitor la punerea în primejdie a dezvoltării fizice, intelectuale și morale, din anchetă a reieșit că minorelor nu le este asigurată o alimentație adecvată, deși există resurse, ca urmare a sustragerii constante a bunurilor alimentare de către angajați.

"Nesupravegherea minorelor atât în timpul cât se află în centru, ceea ce a permis agresarea acestora de alte minore, cât și cu privire la plecarea lor din centru, favorizându-se astfel săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale față de minore, integrarea minorelor într-un anturaj neadecvat, începerea prematură și neconsiliată a vieții sexuale (unele minore au rămas însărcinate la o vârstă fragedă). Neluarea tuturor măsurilor impuse de lipsa nejustificată a minorelor din centru: de multe ori se întocmesc bilete false de învoire pentru a crea aparența că minorele nu au fugit din centru; uneori se dau bilete de învoire, deși este cunoscut faptul că fetele nu vor reveni în centru; deși dispariția minorelor ar fi trebuit anunțată imediat organelor de poliție, acest lucru se întâmplă rar și la un interval de timp semnificativ de la părăsirea centrului", se mai arată în comunicat.

Alte probleme constatate au fost agresarea fizică a minorelor sau instigarea altor persoane să le agreseze, neacordarea consilierii și sprijinului în activitatea școlară, inclusiv efectuarea de demersuri pentru înscrierea nejustificată a minorelor la școli speciale și monitorizarea deficitară a îngrijirii medicale a minorelor, consultarea rară a acestora și stabilirea cu întârziere a unui tratament medical.

O altă problemă gravă o reprezintă stabilirea și administrarea unui tratament psihiatric cronic, în lipsa unei examinări efective a minorelor, cu scopul de a le reduce posibilitățile de a acționa și de a se exprima și pentru a facilita astfel supravegherea minorelor de către angajați.

"Potrivit datelor existente la nivel național, din 13.374 de copii protejați în servicii de tip rezidențial (altele decât cele destinate copiilor cu dizabilități), doar 2.060 beneficiau de tratament psihiatric (adică o pondere de 15,4%). La centrul de plasament în cauză, în perioada de referință, din 37 de beneficiari, 22 aveau tratament psihiatric (pondere de peste 50%) — dintre aceștia 8 nu au fost niciodată internați pentru afecțiuni psihice, iar 5 au fost internați doar pentru emiterea certificatului de orientare școlară", mai precizează procurorii.

Anchetatorii au mai aflat că atunci când minorele manifestau un comportament de natură să-i deranjeze pe angajații centrului, erau internate la un spital de profil, în baza unui bilet de trimitere emis de un medic psihiatru. Internările erau de regulă pentru o lună, iar medicul psihiatru decidea cu privire la aceste trimiteri fără să examineze minorele, ci doar pentru că acestea îi deranjau pe angajații centrului.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul unui învățător bistrițean care l-a cunoscut pe președinte acum 20 de ani

2 Sondaje PSD cu erori mari și facturi uriașe

3 Asta e de pușcărie! A explodat prima bombă cu ceas lăsată de PSD! Comisia Europeană a decis că ajutorul de sta…

4 Lista completă a jurnaliștilor și analiștilor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis la dezbaterea de ma…

5 Ce e asta? Astăzi este ziua Olguței, cumva?

recomandări

Te ia DNA: Camelia Gavrila

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Imagini din toată lumea de la eclipsa / superluna de aseară