Procurorii din Italia cer închisoare pe viață pentru Vasile Frumuzache, românul care a ucis două escorte. Acuzații de premeditare și cruzime

Procurorii din Italia au solicitat condamnarea la închisoare pe viață pentru Vasile Frumuzache, fost agent de pază român în vârstă de 32 de ani, acuzat de uciderea a două escorte, Denisa Paun și Ana Maria Andrei, în localitățile italiene Montecatini și Prato.

Vasile Frumuzache și una dintre femeile ucise. FOTO: arhivă

Vasile Frumuzache și una dintre femeile ucise. FOTO: arhivă

Acuzația principală vizează cruzimea deosebită a celor două crime, dar și că faptele ar fi fost comise cu premeditare, potrivit publicației Corriere della Sera.

În pledoaria sa, procurorul din Prato, Luca Tescaroli, a susținut că declarațiile inculpatului ar fi fost „strategice” și menite să evite o condamnare la detențiunea pe viață.

„Nu putem ignora reticențele și numeroasele «nu-mi amintesc» din declarația din sala de judecată”, a afirmat magistratul, referindu-se inclusiv la explicațiile oferite de inculpat privind vizitele efectuate înainte de comiterea faptelor.

Din acest motiv, procurorul a cerut Curții de Apel din Florența aplicarea pedepsei maxime, invocând gravitatea faptelor, în contextul în care una dintre victime ar fi fost decapitată, iar ulterior capul i-ar fi fost incendiat.

Potrivit Parchetului, Vasile Frumuzache „este o persoană lucidă, capabilă să se controleze și să înțeleagă consecințele faptelor sale”, motiv pentru care nu ar trebui să beneficieze de circumstanțe atenuante.

În cadrul audierilor, desfășurate pe 2 aprilie, inculpatul a susținut că una dintre victime ar fi încercat să-l șantajeze după un raport sexual, iar cealaltă ar fi fost ucisă după ce ar fi refuzat să întrețină relații intime. Procurorii au catalogat însă aceste explicații drept necredibile.

Românul, suspectat de alte crime și asasinate la comandă

De asemenea, anchetatorii italieni investighează posibilitatea ca românul Vasile Frumuzache să fie implicat și în alte crime, după ce a recunoscut uciderea a două tinere escorte românce. Rămășițele acestora au fost descoperite în 2024 și 2025.

Încă de la prima sa mărturisire, Procuratura din Prato și carabinierii au suspectat că Frumuzache ar putea fi implicat într-un lanț de crime. Pe baza rapoartelor de dispariție, anchetatorii au ajuns la alte două femei despre care nu se mai știa nimic. Și acestea erau tinere escorte, însă autoritățile nu au oferit detalii suplimentare.

Profilul lui Frumuzache, analizat de carabinieri, indică posibilitatea ca acesta să fi ucis și alte persoane.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „În cât timp a strâns banii din cutiile de pantofi și cu cine trebuiau ei împărțiți?” / Articol devastator publicat de Eugen Rădulescu, consilier al Guv…

2 Voi ați citit asta? /

3 Încă o dovadă a prostiei crase a lui Câciu, de două ori ministru PSD...

4 Șantaj la MApN pe miliardele SAFE? / Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro

5 „Dacă v-ați afla într-o barcă cu Bolojan și Grindeanu, pe care l-ați arunca?” Răspunsul dat de Nicușor Dan