Procurorii Parchetului European au făcut percheziții la una dintre cele mai bogate familii din Arad

Procurorii Parchetului European (EPPO) din Timișoara au efectuat astăzi percheziții la o hală, birouri, dar și locuințele lui Valerică Ghinea și Andrei Ghinea, patronii companiei Arsat Industrie SRL din Pecica, județul Arad, anunță Pressalert.ro.

Din primele informații, compania este suspectată de fraudă cu fonduri europene.

Arsat Industrie a accesat un proiect pe fonduri europene în valoare de 13 milioane de euro, din care până acum s-au rambursat aproximativ 3 milioane de euro.

Procurorii au suspiciunea că o parte dintre lucrările care au fost decontate sau pentru care s-a făcut cerere de rabursare nu au fost de fapt realizate. La finalul anului 2022, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a vizitat fabrica Arsat Industrie de la Pecica, despre care a spus că „este un exemplu de bune practici la nivel naţional, un veritabil model de business”, cu peste 200 de angajaţi şi fonduri europene accesate de peste 50 de milioane de euro.


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani