Procurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activităţii la DNA, în urma unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat

Procurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activităţii la Direcţia Naţionale Anticorupţie, în urma difuzării unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar care a fost în ancheta sa când era procuror la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. Negulescu a făcut ancheta din dosarul în care sunt cercetaţi Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, privind vizita lui Tony Blair în România şi este martor în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, relatează  News.ro .

„Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a anunţat, miercuri, DNA.

Cererea procurorului Mircea Negulescu a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înregistrarea audio în care procurorul Mircea Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală, a fost difuzată de postul de televiziune România TV. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.


populare
astăzi

1 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

2 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români