Prof. Gheorghe Burnei este suspendat pentru 29 de zile din toate funcțiile de la UMF

Profesorul Gheorghe Burnei este suspendat, pentru 29 de zile, din toate funcțiile pe care le deține la UMF "Carol Davila", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Valentin Mateescu, purtător de cuvânt al instituției de învățământ superior.

El a precizat că Gheorghe Burnei este suspendat din toate funcțiile pe care le ocupă la UMF "Carol Davila" începând cu data de 12 decembrie.

"Profesorul Gheorghe Burnei este suspendat 29 de zile. Dacă instanța va prelungi mandatul de arest la domiciliu, se va prelungi și suspendarea domnului profesor. Dacă nu se va prelungi măsura arestului la domiciliu, atunci suspendarea se ridică. Este suspendat din toate funcțiile de la UMF", a spus Valentin Mateescu.

Gheorghe Burnei era profesor la Catedra de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a UMF "Carol Davila" și prodecan.

El este cercetat în stare de arest la domiciliu într-un dosar în care este suspectat de luare de mită și efectuare de experimente neautorizate pe copii.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet