Program guvernare/ Afaceri Interne - o nouă Strategie naţională de ordine şi siguranţă publică

Program guvernare/ Afaceri Interne - o nouă Strategie naţională de ordine şi siguranţă publică

Adoptarea unei noi Strategii naţionale de ordine şi siguranţă publică, ce va pune accent pe o prezenţă activă a poliţiştilor în stradă, rezolvarea deficitului de personal, simplificarea administrativă şi transformarea digitală a serviciilor publice sunt câteva dintre obiectivele enunţate în domeniul Afacerilor Interne din programul de guvernare al coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR.

Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Interne va defini şi implementa, împreună cu alţi actori statali şi cu sprijinul societăţii civile, o nouă strategie naţională, care să confere mecanisme şi responsabilităţi precise în planul ordinii şi siguranţei publice.

Implementarea acesteia va contribui la asigurarea unui grad ridicat de siguranţă a persoanelor, comunităţilor şi patrimoniului, prin eliminarea suprapunerilor de competenţă între instituţiile MAI, în principal Poliţia Română şi Jandarmeria Română, şi la consolidarea mecanismelor de prevenire a criminalităţii - printr-o prezenţă activă în segmentul stradal, în locurile şi mediile cu potenţial criminogen, în raport de concluziile unor analize de risc ce vor avea în vedere nevoile de siguranţă specifice fiecărei comunităţi sau grup vulnerabil.

Căutarea persoanelor dispărute, siguranţa şcolară, prevenirea delincvenţei juvenile, combaterea violenţei domestice, prevenirea agresiunilor de natură sexuală, precum şi a infracţionalităţii cu grad ridicat de impact emoţional şi psihologic în comunitate sunt subiecte de interes direct pentru fiecare cetăţean, afirmă guvernanţii.

MAI va urmări ca aceste priorităţi să fie corelate cu cele naţionale şi internaţionale referitoare la prevenirea şi combaterea criminalităţii grave, a celei organizate şi transfrontaliere, precum şi a celei cu impact negativ asupra bugetului naţional şi european.

Un alt punct din programul de guvernare se referă la rezolvarea deficitului de personal la nivelul MAI, întrucât la data de 30 septembrie 2020 gradul total de ocupare a posturilor era de doar 84,97%, iar aproximativ 25.300 de cadre au o vechime de numai cel mult 5 ani.

De asemenea, dezvoltarea unor servicii publice de calitate, mai ales în contextul unei transformări digitale a activităţii MAI, impune gestionarea eficientă a documentelor elaborate de-a lungul timpului. Va continua procesul de optimizare a infrastructurii IT&C, început în anul 2020, urmând a fi extins şi în ceea ce priveşte dezvoltarea şi utilizarea bazelor de date.

România se situează printre statele europene cu cel mai redus grad de siguranţă rutieră. Din perspectiva MAI, acest indicator poate fi îmbunătăţit inclusiv prin adoptarea unor măsuri corecte în domeniul legislaţiei rutiere.

Astfel, va fi reevaluat modul în care sunt utilizate sistemele video de monitorizare a traficului (existente), care ar putea contribui decisiv la reducerea riscului unor accidente rutiere. Informaţiile furnizate de acestea vor fi folosite la impunerea disciplinei în trafic şi, în general, la prevenirea şi combaterea încălcării legislaţiei în domeniu.

Dezvoltarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă ca principală autoritate responsabilă în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de protecţie civilă reprezintă o prioritate a MAI pentru perioada următoare.

Urmând modul de organizare a Poliţiei de Frontieră Române, vor fi realizate optimizări în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea Jandarmeriei Române. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...