Progresişti americani vor să blocheze o vânzare de arme către Israel

Progresişti americani vor să blocheze o vânzare de arme către Israel

Parlamentara americană Alexandria Ocasio-Cortez şi alţi progresişti au prezentat miercuri o rezoluţie în încercarea de a interzice o vânzare de arme către Israel, o iniţiativă ce are foarte puţine şanse, dar demonstrează tensiunile în rândul democraţilor americani în faţa conflictului israeliano-palestinian, notează joi France Presse.

"În timp ce numeroase voci, inclusiv cea a preşedintelui (SUA, Joe) Biden, susţin o încetare a focului, noi nu ar trebui să trimitem armament 'de atac direct' prim-ministrului (israelian Benjamin) Netanyahu pentru a prelungi violenţa", a scris aleasa democrată din Camera Reprezentanţilor într-un comunicat.

"Tristul adevăr este că aceste arme sunt vândute de Statele Unite Israelului ştiind perfect că marea majoritate vor fi folosite pentru a bombarda Gaza", a adăugat Rashida Tlaib, o aleasă din Camera Reprezentanţilor de origine palestiniană.

Congresul a fost informat oficial pe 5 mai cu privire la o vânzare de arme destinată Ministerului Apărării israelian în valoare de 735 milioane de dolari. Potrivit regulilor parlamentare, aleşii au până în această joi termen să prezinte o rezoluţie prin care să se opună şi să o aprobe.

Dar liderii democraţi, care nu susţin rezoluţia, nu au stabilit o dată pentru vot.

O mare majoritate a evreilor americani se declară democraţi şi partidul a susţinut în mod tradiţional Israelul, cu excepţia câtorva voci critice.

Cu toate acestea, conflictul dintre Israel şi palestinieni a stârnit noi critici la adresa statului israelian în rândul democraţilor moderaţi, notează AFP, care adaugă că cea mai recentă iniţiativă a progresiştilor rămâne pentru moment limitată la stânga partidului.

Unii democraţi moderaţi au luat în considerare la începutul săptămânii să ceară amânarea acestei vânzări de arme, dar în cele din urmă s-au răzgândit.

Pe de altă parte, republicanii au manifestat miercuri din nou sprijinul neclintit pentru Israel. Mai mulţi senatori au cerut, în timpul unui discurs, ca "Joe Biden şi administraţia sa să ne apere aliatul Israel".

Unul dintre ei, conservatorul Ted Cruz, a criticat aspru pe Twitter iniţiativa aleşilor progresişti, spunând că ei urmăresc "o promovare pentru a trece de la a fi purtătorii de cuvânt ai Hamas la miniştrii apărării Hamas".

Joe Biden şi-a înăsprit tonul miercuri faţă de Benjamin Netanyahu, cerând o detensionare "începând de astăzi" în vederea încetării focului.

După o a noua noapte de violenţe, loviturile aeriene israeliene s-au intensificat miercuri asupra Fâşiei Gaza. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...