Protest la Cluj-Napoca faţă de legile Justiţiei; aproximativ 300 de persoane în stradă

Aproximativ 300 de persoane au protestat, duminică seară, în centrul oraşului Cluj-Napoca, faţă de legile Justiţiei şi faţă de Guvern.

Protestatarii au adus, ca de obicei, pancarte sub formă de mână cu mesajul 'Toţi pentru justiţie', precum şi altele pe care au scris 'PSD, ciuma roşie', 'Ignoranţa ucide democraţia, libertatea, speranţa' sau 'În democraţie, hoţii stau la puşcărie', dar şi un banner cu mesajul 'Uniţi salvăm toată România'.

Unul dintre organizatorii protestului, care a vorbit la portavoce, şi-a exprimat speranţa că participarea clujenilor la evenimentul programat pentru 20 ianuarie la Bucureşti va fi numeroasă şi a propus câteva măsuri organizatorice pentru ca cei care doresc să ajungă la mitingul din Capitală.

Ulterior, s-a iscat un incident între persoanele care foloseau portavocea ca să comunice cu mulţimea, comunicatorii având mesaje diferite.

Astfel, un al doilea manifestant cu portavoce a spus că nu trebuie protestat la adresa unui partid anume şi i-a îndemnat pe oameni să acceseze site-ul pe care îl conduce pentru a citi acolo măsurile pe care le propune.

Alţii din mulţime l-au contrazis şi au spus că nu doresc să crediteze o persoană pe care au văzut-o la manifestaţii doar din când în când, iar cel cu portavocea i-a acuzat la rândul său că reprezintă interesele USR.

După acest incident, protestatarii au pornit în marşul obişnuit către cartierul Mărăşti. Protestul ar urma să se încheie în jurul orei 21,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică

5 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice