Proteste în Justiție, ziua 1. Magistrații, acuzați de haos și bătaie de joc. Ministrul anunță noi discuții

Proteste în Justiție, ziua 1. Magistrații, acuzați de haos și bătaie de joc. Ministrul anunță noi discuții

Judecătorii și procurorii au declanșat prima zi de proteste, în ciuda avertismentului lansat de ministrul Justiției, care a reamintit că greva nu este permisă în sistemul judiciar, iar orice acțiune trebuie să permită desfășurarea activității instanțelor. Magistrații au anunțat suspendarea activității în semn de protest față de proiectul de reformă a pensiilor speciale, cerând retragerea acestuia. Ei sunt criticați dur pentru această acțiune.

FOTO Shutterstock

FOTO Shutterstock

UPDATE 13.00: Ministrul Justiției anunță noi discuții pe proiectul reformei

Ministrul Justiției subliniază că, prin programul de guvernare, actuala coaliţie a stabilit un obiectiv care ţine de justiţia socială şi, în egală măsură, de îndeplinirea unor condiţionalităţi pentru atragerea fondurilor europene. El a anunțat că urmează noi discuţii miercuri, 27 august, pe marginea proiectului privind reforma pensiilor speciale ale magistraților.

„Mesajul Ministerului Justiţiei a fost întotdeauna unul de dialog, de cooperare instituţională, de seriozitate maximă în abordarea chestiunilor care privesc un serviciu public de interes major pentru societate. Mesajul meu este că orice categorie profesională poate exprima nemulţumiri faţă de anumite politici sau anumite proiecte care vizează statutul acesteia, dar acest lucru trebuie făcut cu respectarea strictă a legii, iar în materia justiţiei, cu asigurarea funcţionalităţii serviciului public, pentru că prioritar este cetăţeanul şi drepturile şi libertăţile acestuia”, a spus ministrul Justiţiei, Radu Marinescu.

Ministrul a reamintit totodată că „şi preşedintele României a fost moderator, să zic aşa, în virtutea rolului său constituţional, pentru un astfel de demers. Domnul premier a avut întâlniri cu reprezentanţii magistraţilor, deci a existat dialog”.

Pe durata protestelor vor fi soluționate doar dosarele penale în care se vor judeca măsuri preventive. „S-a hotărât ca, începând cu data de 27.08.2025, activitatea să se desfășoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menționat”, au transmis reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii.

CSM, acuzat de dezinformarea opiniei publice

Acțiunea magistraților este dur criticată. „Procurorii, care ar trebui sa vegheze asupra respectării legii, organizează brusc un protesc ilegal. Stat în stat”, atrage atenția analistul economic Iancu Guda, acuzând o dezinformare a cetățenilor în contextul grevei anunțate de judecători și procurori.

CSM ar fi indus în eroare opinia publică folosind o hotărâre a CJUE din iunie 2025.

El explică faptul că „textul și speța la care face trimitere CSM nu e o decizie, ci o recomandare, iar contextul în care acea hotărâre a CJUE a fost emisă a fost acela în care se confirma că statul roman are dreptul să abroge beneficii, acestea nefiind un drept constituțional. Mai mult, decizia respectivă spune în mod repetat că salariile magistraților trebuie să le asigure un trai independent, cu luaarea în consideraare a contextului socio-economic al statului”.

„Mai pe scurt, CSM spune asa: nu este constituțional să ne tăiați privilegiile, nu aveți voie, ne oprim din munca (PROTEST ILEGAL) până când se anulează legea privind eliminarea beneficiilor. Nu ne interesează situația economica a României. Nu ne interesează că oprim justiția, nu mai facem urmărire penală. Catalogați voi aceasta atitudine ... nu mai am cuvinte. Chiar este o bătaie de joc penibilă și o debandadă scăpată complet de sub control. Nesimțirea că se întâmplă și în România, una dintre cele mai sărace țări din UE. Nu se mai poate! Trebuie reformă completă”, mai spune Iancu Guda.

Ministrul Justiției: „Greva nu este permisă în sistemul judiciar”

Și ministrul Justiției, Radu Marinescu, spunea ieri că ministerul pe care îl conduce „nu a fost informat oficial de adoptarea unor forme de protest”.

„Am văzut anunțurile la nivel de comunicare publică. În momentul în care vom primi o comunicare oficială și documente care să prezinte argumentele de drept și de fapt, precum și conținutul și limitele măsurilor care sunt adoptate, vom comenta mai aplicat asupra acestor inițiative. În momentul de față, greva nu este permisă în sistemul judiciar și orice formă de protest trebuie să asigure continuarea activității judiciare. Asta pentru că justiția este un serviciu public esențial pentru societate, iar cei mai importanți sunt justițiabilii, adică cetățenii, care au drepturi și libertăți ce trebuie respectate”, mai transmite ministrul Justiției.

Ce pensie va avea un fost magistrat după reformă

În urma aplicării acestei formule din pachetul 2 de măsuri, pensiile foștilor magistrați vor fi reduse, ajungând la aproape jumătate din cuantumul actual, potrivit calculelor „Adevărul”.

Calculele au fost efectuate ținând cont de ultimele date oficiale privind veniturile magistraților (de dinaintea reducerii sporului pentru condiții vătămătoare) care reflectă nivelul actual al pensiilor aflate în plată și reducerea viitoare a cuantumului, raportată la venitul net, nu la cel brut ca în prezent.

Spre exemplu, conform datelor oficiale analizate de „Adevărul” – publicate pe 31 martie 2025 - salariul brut al unui judecător obișnuit de la un tribunal este cuprins între 19.000 și 23.600 lei, la care se adaugă și multe alte sporuri, precum spor pentru condiții grele de muncă, periculoase sau vătămătoare – 1500 lei; spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității – 5.580 lei.

Ca atare, salariul brut lunar al unui judecător obișnuit de Tribunal este de 30.881 lei, respectiv un net de aproape 18.000 lei lunar.

În prezent, un astfel de judecător se poate pensiona la 48 de ani și poate încasa 80% din salariul brut aflat în plată, adică mai mult decât cei care muncesc și plătesc contribuții la pensii și sănătate, plus impozitul pe venit. Adică o pensie de 24.700 lei, față de cei aproape 18.000 de lei salariu pe care i-ar încasa dacă ar munci.

Intenția Guvernului de a reduce cuantumul pensiei la 70% din salariul net, în loc de 80% din venitul brut a stârnit nemulțumirea judecătorilor dat fiind că pensia ar fi de numai 12.600 lei, aproape jumătate față de pensia de 24.700 de lei care poate fi încasată acum. Ultimele discuții în coaliție indică însă o creștere a procentului la 75% din salariul net. DETALII

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Trump și-a găsit nașul?

2 Așa o fi? / De asta or fi desființat DNA Ploiești?

3 „PSD nu acceptă așa ceva” / Propunerile președintelui pentru șefia SRI și SIE s-ar fi izbit de refuzul liderilor PNL și PSD

4 VIDEO „Omoară-l dacă mai filmează” / Scene șocante surprinse la Paris, cu un român vânat de traficanții care voiau să-l linșeze

5 ULTIMA ORĂ Într-un gest fără precedent, Trump a demis-o pe guvernatoarea Rezervei Federale, Lisa Cook!