PSD: PNL îi sfidează pe români; vom modifica starea lor de alertă

PSD consideră că liberalii ''îi sfidează'' pe români şi vor să menţină restricţii ''aberante'' pentru alte 30 de zile, social-democraţii precizând că vor modifica "starea lor de alertă".
 


"Toţi cei care consideraţi că nu sunt motive întemeiate pentru o nouă stare de alertă sunteţi proşti! V-a spus-o preşedintele vostru în direct! Toţi cei care doriţi să ştiţi ce se va întâmpla, ce veţi putea face sau nu, de săptămâna viitoare, trebuie să aşteptaţi până pe 16. Doar atunci veţi putea citi în Monitorul Oficial ce a decis haoticul Guvern liberal. Eventual tot spre miezul nopţii, cum v-au obişnuit... Prostie? Sfidare? Aroganţă? Da, toate la un loc! Aceasta este România normală promisă de preşedinte şi implementată de Orban! PNL îi sfidează pe români şi vrea să-i ţină în restricţii aberante pentru alte 30 de zile. Vom modifica starea lor de alertă", se arată într-un mesaj al PSD, publicat vineri, pe Facebook .

Social-democraţii susţin că este "exclus să mai stăm alte 30 de zile văzând cum bolnavii sunt lăsaţi la porţile spitalelor şi economia se duce de râpă".

"Ei vor doar să dea tunuri şi să-şi premieze incompetenţii cu carnet de partid. Voi, restul, nu existaţi! Şi nici măcar nu se sfiesc să v-o transmită verde în faţă! Noi am învăţat să-i ascultăm pe români. Vom transforma starea de alertă băgată pe gât ţării de Orbannis în traseul optim întoarcerii către normalitate", mai spun aceştia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor