Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Schimbarea unui ministru este şi rămâne responsabilitatea prim-ministrului

Schimbarea unui ministru este şi rămâne responsabilitatea prim-ministrului, nefiind pus în discuţie un astfel de subiect, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Acesta a făcut precizarea în urma apariţiei unor "noi speculaţii privind ipoteza schimbării unui membru al Guvernului".

Mai mulţi lideri politici, între care Dan Barna (USR) şi George Simion (AUR), au cerut recent demisia sau demiterea din funcţie a ministrului Energiei, Virgil Popescu.

La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat duminică seara, la Digi 24, că Virgil Popescu "are de dat multe explicaţii" în ce priveşte criza din energie, dar a precizat că nu a discutat niciodată cu premierul pe tema unei eventuale demiteri din funcţie a lui Virgil Popescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …