Radiografia unei crize/Valentin Lazea, economistul-șef al BNR explică intrarea României în recesiune și capcana datoriilor care ne costă miliarde

Economia României traversează un moment de cotitură, marcat de intrarea oficială în recesiune tehnică după două trimestre consecutive de contracție. Într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României, explică faptul că acest declin este cauzat de încetinirea zonei euro, dar și de necesitatea adoptării unor măsuri de echilibrare bugetară. În timp ce tensiunile din Iran pun presiune pe prețurile carburanților și amenință eforturile de temperare a inflației, oficialul BNR subliniază că executivul a făcut tot ce era posibil pentru a limita efectele nocive ale acestei crize, având în vedere spațiul fiscal disponibil.

Valentin Lazea critică deciziile anterioare ale guvernelor de a acorda diverse subvenții și scutiri de taxe fără acoperire bugetară, fapt ce a generat dezechilibrele cronice cu care se confruntă astăzi România.

Nu în ultimul rând, Valentin Lazea avertizează că fără o coalizare a societății în jurul disciplinei financiare, România riscă să rămână captivă într-un cerc vicios al împrumuturilor externe tot mai scumpe.

Adevărul: Datele economice recente confirmă intrarea României în recesiune tehnică. Care sunt, în opinia dvs., principalele cauze ale acestui declin?

Valentin Lazea: Într-adevăr, activitatea economică din trimestrul IV 2025 a cunoscut o scădere de -1,8 la sută după ce în trimestrul anterior avusese o contracție de -0,1 la sută. Or, două trimestre consecutive de scădere sunt considerate a reprezenta o recesiune tehnică. Totuși, la nivelul întregului an 2025, creșterea economică a fost de 0,7 la sută, departe de a fi o recesiune, grație activității mai bune din primele două trimestre.

În ce privește cauzele, acestea sunt, pe de o parte, încetinirea din economia zonei euro (creștere de doar 0,2 la sută în trimestrul IV 2025), iar pe de altă parte, frânarea puternică a consumului intern, ca urmare a pachetului de reforme bugetare inițiat de guvern la jumătatea anului trecut. Acest pachet era inevitabil, întrucât în absența lui România risca să rămână fără finanțare externă. Așadar, ceea ce trebuie pus în balanță este scăderea ușoară și controlată a PIB în contextul corecției fiscale, cu scăderea abruptă și haotică a PIB ce ar fi rezultat în absența corecției fiscale.

Față de dezechilibrele bugetare înregistrate în urmă cu un an, România a făcut unele progrese din acest punct de vedere, în condițiile în care deficitul bugetar începe să se înscrie într-o tendință de reducere. Totuși, sunt măsurile adoptate până acum suficiente pentru ca România să își poată respecta angajamentele în fața Comisiei Europene și să ajungă la un deficit bugetar de sub 3 la sută din PIB?

Să încep cu a doua parte a întrebării. România ar trebui să ajungă la un deficit bugetar de sub 3 la sută din PIB nu pentru că i-o cere Comisia Europeană (aceasta are alte priorități în momentul de față), ci pentru că numai așa poate opri creșterea nestăvilită a datoriei publice și a datoriei externe. Atunci când deficitul bugetar va ajunge să fie mai mic decât cheltuielile bugetului cu dobânzile contractate (în prezent, acestea sunt circa 2,8 la sută din PIB și în creștere), vom avea o situație de surplus primar, adică o premisă pentru începerea scăderii, din acel moment, a datoriei publice. Vă reamintesc că doar în luna ianuarie 2026 datoria externă a României a crescut cu 1,9 miliarde euro. Asta în condițiile în care vârful datoriei externe totale din anii ’80 fusese de 11 miliarde dolari. Din păcate, o mare parte a publicului și a clasei politice par a nu realiza gravitatea situației în care ne aflăm; de aici, și numeroasele cereri de a relaxa ținta de deficit de 6,2 la sută din PIB de anul acesta, care – nota bene – nu reprezintă nici jumătate din drumul de ajustare fiscală pe care îl avem de parcurs până în 2030.

În ce privește modalitățile concrete prin care am putea ajunge de la un (ipotetic) deficit de 6,2 la sută din PIB în anul acesta la un deficit de sub 3 la sută din PIB în anul 2030, principala supapă o constituie colectarea mult mai bună a TVA și a altor taxe. Având în vedere că gap-ul (diferența) de colectare de TVA este de circa 3 procente din PIB, o reducere cu 2/3 a acestuia ar „închide”, ea singură, un deficit suplimentar de 2 procente din PIB. Dar, pentru aceasta, este nevoie de o voință politică deosebită, care să „deranjeze” grupurile care actualmente beneficiază de această slabă colectare. Or, voința politică poate fi obținută când va exista o coalizare între mediul de afaceri (împotriva creșterii suplimentare de impozite) și personalul bugetar (împotriva tăierii suplimentare de cheltuieli bugetare). Deocamdată, acestea două grupuri preferă să se certe între ele.

„Facilitățile nu sunt condamnabile în sine, atâta timp cât există bani”

Ați atras în trecut atenția asupra nenumăratelor facilități fiscale acordate companiilor și angajaților, din cauza cărora bugetul de stat a fost văduvit de resurse importante. Care sunt acele „cadouri” de care s-a bucurat mediul de afaceri, dar și publicul larg, și pe care statul român nu și le mai poate permite în prezent?

Statul român nu și le putea permite nici în trecut, dat fiind nivelul oricum redus la veniturilor fiscale, de 27-28 procente din PIB. Atunci când a acordat astfel de facilități fiscale, statul român nu avea în contrapartidă venituri din impozite și taxe, astfel încât a trebuit să le finanțeze prin împrumuturi din ce în ce mai mari. Iar atunci când (puțini) economiști atrăgeau atenția asupra acestei situații nesustenabile, se replica dând exemplul altor state europene care acordau facilități fiscale similare. Dar se omitea faptul că acele state aveau venituri din impozite și taxe de circa 40 la sută din PIB, deci nu erau nevoite să finanțeze facilitățile prin noi și noi împrumuturi. În acest context, mediul de afaceri a beneficiat în ultimul deceniu de numeroase facilități precum:

• neplata impozitului pe salarii sau a contribuțiilor de asigurări sociale pentru ramuri întregi (IT, construcții etc.);

• definirea în sens foarte larg a microîntreprinderilor și tratamentul fiscal preferențial aplicat acestora;

• cote reduse de TVA pentru o gamă extrem de largă de produse și servicii;

• rate ale impozitării extrem de scăzute. Chiar și după creșterile din ultimul an, toate ratele de impozitare din România rămân mai scăzute decât în Polonia (la impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, CAS etc.);

• permisivitatea ca aproximativ o treime din firme să opereze în piață fără a avea capitalizarea minimă cerută de lege;

• tolerarea evaziunii fiscale, îndeosebi (dar nu numai) prin neplata TVA.

Multe din aceste portițe („loopholes”) au fost închise de guvernul actual, dar altele au rămas neafectate, precum ar fi:

• o lipsă a delimitării între fondurile firmei și fondurile private ale acționarilor, permițând acestora din urmă să deducă fiscal unele cheltuieli făcute în scop personal;

• o lege a insolvenței foarte blândă cu debitorii (inclusiv cu datornicii la bugetul de stat) etc.

Publicul larg a beneficiat la rândul său, de:

• creșteri de salarii necorelate cu productivitatea;

• creșteri de pensii necorelate cu creșterea salariilor (din care sunt finanțate);

• gratuități la transportul în comun sau cu trenul;

• tichete de masă, tichete de vacanță, tichete cadou;

• prețuri subvenționate în unele perioade la combustibili, gaze naturale, energie electrică etc.

• niveluri foarte scăzute ale impozitelor pe proprietate.

Din nou, astfel de facilități nu sunt condamnabile în sine, atâta timp cât există bani din impozite și taxe pentru a le finanța. Dar atunci când banii nu există și se recurge la împrumuturi, publicul ar trebui să fie conștient că trăiește pe datorie și că tot acest joc seamănă cu „furatul propriei căciuli”.

Guvernul pregătește un fond de solidaritate finanțat din profiturile companiilor petroliere. Bolojan: „Unele au câștiguri excepționale. Trebuie să contribuie”

Bugetul de stat pentru anul 2026 este construit pe venituri totale de 736,5 miliarde lei, cu un deficit de 127 miliarde lei (6,2% din PIB), respectiv o creștere economică de 1%. Cât de realiste vedeți aceste cifre având în vedere contextul internațional extrem de dificil, dar și modul în care funcționează instituțiile interne?

Bugetul are șanse reale să se încadreze în parametrii proiectați, dacă se îndeplinesc câteva condiții:

• războiul din Iran să se încheie cât mai curând, ducând la o stabilizare a prețului hidrocarburilor;

• absorbția de fonduri europene să continue în ritmuri înalte;

• conflictele politice interne să fie diminuate, trimițând investitorilor străini un semnal de stabilitate;

• ar trebui să se reziste la tentațiile de a relaxa politicile fiscale.

Prima dintre condițiile enumerate nu putem să o influențăm, dar măcar ultimele trei condiții, care ne sunt la îndemână, ar trebui să facem tot posibilul să le îndeplinim. Dacă vom reuși acest lucru, probabil că vom avea o creștere economică modestă, de 0,2-0,3 la sută în acest an. Pentru deficitul bugetar aceasta nu ar trebui să constituie o problemă, întrucât ce se pierde la creșterea reală a PIB (față de prognoza inițială de creștere cu 1 la sută) se câștigă la creșterea inflației peste cea prognozată, astfel încât PIB nominal (produsul dintre PIB real și deflator) rămâne aproape neschimbat.

„Reducerea semnificativă a accizei la benzină și motorină ar presupune o creștere a deficitului bugetar”

Tensiunile din Iran au declanșat o nouă creștere a prețurilor la combustibili la nivel global. Cum se va traduce acest șoc extern în economia României?

Prin definiție, orice șoc negativ de ofertă (cum este cel generat de conflictul din Iran) duce, concomitent, la scăderea PIB și la creșterea prețurilor în toate țările impactate. Pe de o parte, România este mai puțin afectată decât alte țări europene, deoarece are propria sa producție de hidrocarburi precum și capacități de rafinare. Pe de altă parte, bugetul României nu are aceeași capacitate de a sprijini industriile și consumatorii precum alte state europene, care pleacă de la deficite bugetare mult mai mici. Tocmai de aceea, ajutorul trebuie să fie, în cazul nostru, foarte bine drămuit și țintit.

În ce măsură această criză a carburanților va bloca eforturile BNR de temperare a inflației? Pe de altă parte, cum vedeți perspectivele de evoluție a dobânzii de referință?

Așa cum spuneam, orice șoc exogen negativ de ofertă duce la o creștere a ratei inflației, ceea ce îngreunează misiunea băncilor centrale. În cazul României, vedem o inflație suplimentară de aproximativ 1 punct procentual, față de prognozele de la începutul anului. Asta ar fi vestea rea. Vestea bună este că în lunile iulie-august vom avea o reducere semnificativă a inflației (indiferent de prețul petrolului), ca rezultat al efectului de bază: anul trecut, creșterea TVA și liberalizarea prețului energiei electrice au dus, în lunile iulie-august, la un plus de inflație de peste 4 puncte procentuale. Anul acesta, aceste 4 puncte procentuale vor ieși din calculul inflației în perioada amintită, astfel încât în vară vom avea o inflație de circa 6 la sută. De aici rezultă că va trebui să parcurgem cu mult calm trimestrul II (lunile aprilie-iunie), când rata inflației va urca temporar peste 10 la sută și să nu lăsăm să se dezancoreze așteptările inflaționiste. În acest proces, presa va avea un rol important, prin informarea corectă, lipsită de excese, a publicului.

Ministerul Finanțelor: S&P reconfirmã ratingul suveran al României și menține perspectiva negativã

Există în acest moment o întreagă dezbatere la nivel public privind modul în care Guvernul ar trebui să intervină pentru a tempera din efectele nocive ale scumpirii carburanților. În opinia dvs., având în vedere dezechilibrele bugetare cu care se confruntă executivul, cum ar trebui să arate o intervenție justă, astfel încât să nu fie puse în pericol angajamentele de reducere a deficitului?

Bugetul României este extrem de tensionat, neexistând spațiul fiscal pentru ajutoare ample. În acest context, o încercare de a sprijini pe toți conducătorii auto din România prin reducerea semnificativă a accizei la benzină și motorină ar presupune o creștere a deficitului bugetar (riscantă pentru o țară la un pas de calificativul „junk”) și o creștere a finanțării pe datorie, bugetul neavând banii respectivi. Metaforic vorbind, ar echivala cu mutarea găurii dintr-un buzunar în altul. Din fericire, tot mai mulți români au început să realizeze absurditatea unei asemenea ipoteze. Sunt de salutat, în acest context, luările de poziție ale unor personalități precum fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Theodor Stolojan, care au explicat publicului pericolele unor abordări populiste.

Guvernul actual a făcut, în opinia mea, maximum din ce putea să facă, având în vedere spațiul fiscal restrâns:

• ajutor acordat agricultorilor (circa 1500 milioane lei);

• ajutor acordat transportatorilor (circa 600 milioane lei);

• reducerea accizei la motorină cu 35 de bani/litru (circa 200 milioane lei);

• instituirea unui Fond de solidaritate constituit din supraprofiturile companiilor din sectorul hidrocarburilor, din care să fie finanțate ajutoarele enumerate;

• eventuale restricții la exportul de hidrocarburi și produse derivate.