Rafila: Virusul Zika nu este de temut în momentul de față pentru România

Virusul Zika nu este un virus de temut în momentul de față pentru România, a declarat, miercuri, președintele Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila. "Pentru noi nu este un virus de temut în momentul de față. Este un virus care produce îmbolnăviri în zona tropicală a celor două Americi, în momentul de față. Îmbolnăvirile în marea lor majoritate sunt ușoare, o stare febrilă care se vindecă fără tratament, nu există un tratament specific", a spus prof. dr. Alexandru Rafila, la finalul unei conferințe de presă.

El a adăugat că singurele cazuri care ar putea exista în România ar fi doar "de import". "Nu vor avea posibilitatea să fie transmise susținut în populația din această zonă geografică. Nu cred că putem discuta de un pericol în momentul de față. Virusul este transmis de un țânțar, habitatul lui obișnuit este în zonele tropicale. În timpul sezonului rece să discutăm despre o astfel de problemă cu siguranță nu este cazul", a susținut prof. dr. Rafila.

Potrivit acestuia, ceea ce a îngrijorat autoritățile de sănătate publică din statele afectate a fost o eventuală corelație între infecția cu acest virus și apariția unor malformații congenitale la copii născuți în această perioadă din mame infectate.

"S-a constatat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de microcefalie, fără să existe, în momentul de față, o dovadă științifică certă în ceea ce privește corelația între infecție și apariția cazului de microcefalie. Preocuparea a fost generată de faptul că, odată cu creșterea numărului de cazuri de infecție cu virusul Zika, și numărul de cazuri de mame care au născut copii cu microcefalie a fost de asemenea în creștere. Se încearcă realizarea unor cercetări științifice care să certifice sau să infirme această ipoteză", a punctat prof. dr Rafila.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană