Raluca Prună: Azi ÎCCJ e lebăda neagră a PSD

Raluca Prună: Azi ÎCCJ e lebăda neagră a PSD

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a comentat, joi, condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul "DGASPC Teleorman", afirmând că astăzi este "ziua justiţiei române", iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - "lebăda neagră a PSD".

"Azi e ziua justiţiei române. Care arată că nu poate fi îngenuncheată. Istoria aşa se scrie. Cu conştiinţe. Azi ÎCCJ e lebăda neagră a PSD. Ce reţin eu este că un complet care a achitat pe Tăriceanu condamnă cu executare pe Dragnea. Deci, nu există stat paralel. Există numai probe şi lege. Şi un om speriat care a luat captiv statul, minus Justiţia. Şi care nu va da înapoi", a scris Prună, pe Facebook.

În opinia sa, PSD va adopta un OUG de modificare a Codului penal care dezincriminează abuzul. "Lege penală mai blândă, Dragnea scăpat. OUG va conţine şi alte daruri/dezincriminări cadou pentru cei care îl susţin. O găleată mare, cu de toate pentru toţi", a adăugat fostul ministru.

Ea a comentat şi comunicatul transmis de preşedintele executiv al PSD, premierul Viorica Dăncilă, cu privire la decizia instanţei în cazul Dragnea, pe care l-a caracterizat drept "super jenant".

"Ce cred că trebuie să facem noi? Să insistăm cu demisia. Masiv, înainte de adoptarea unui OUG", a adăugat Raluca Prună.

Ea se întreabă de ce Victor Ponta a plecat de la conducerea PSD. "Nu era decât trimis în judecată. Dragnea, care i-a luat locul, a fost deja condamnat definitiv o dată, acum a doua oară în fond. PPS: Continuă odele. Carmen Dan e mai bună decât Viorica Dăncilă. Înţeleg loialitatea. Să îşi dea şi ele demisia, zic", a mai scris fostul demnitar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, joi, pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul "DGASPC Teleorman" în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD. Decizia nu este definitivă .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?