Rareș Bogdan: „Nu putem susține supraimpozitarea veniturilor din mediul privat”
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat marți, la Antena 3, că liberalii nu vor fi niciodată de acord cu supraimpozitarea salariilor din mediul privat, pentru că există riscul este ca firmele să-și mute sediul fiscal din România, în schimb ar vrea ca măsura propusă de PSD să se aplice bugetarilor.
„Cu simpatie va spun ca nu inteleg raportarea la salariul Presedintelui. Nu cred ca in SUA salariul presedintilor de la Microsoft sau de la General Motors, sau de la Apple sau de la CNN sunt in functie de salariul lui Biden. Putem vorbi de o reglementare strict in zona publica, nu se pune problema impozitarii in zona privata. Deci noi PNL nu suntem de acord decat cu o reglementare pe care ne-o dorim in zona publica, bugetară, de stat, unde sunt aberatii mai ales la agentiile de reglementare”, a declarat Rareș Bogdan.
„Eu in ultimii 10 ani de privat am avut la televiziune venit mai mare decat al Presedintelui. In privat e vorba de profitabilitate, rezultate. Trebuie sa ii incurajam pe cei care produc. Cand ultimul presedinte socialist al Frantei a venit cu impozitare cu supraimpozitare pe salariile mari din companii, din primele 1.000 de companii frantuzesti 800 si-au mutat sediile fiscale in Luxemburg, Bruxelles”, a adăugat acesta.
Lista anormalității
„A fost o prima discutie, o discutie asezata, pe urma vor veni specialistii cu datele. E anormal ca la Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, ANRE, ANCOM, să existe venituri de 10-12.000 de euro pe luna, ca e anormal sa existe pensii cumulate cum are un fost membru al Ministerului Public, de 120.000 de lei pe luna, adica 25.000 de euro pe lună, că e anormal ca dl Dorneanu să aibă 3 pensii cumulate de 84.000 de lei pe luna si noi sa nu facem absolut nimic”, a mai declarat Rareș Bogdan.