Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iunie 2021 comparativ cu luna mai 2021 au crescut cu 0,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,4%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2020 - iunie 2021) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2019 - iunie 2020) este 2,9%.

Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iunie 2021 comparativ cu luna mai 2021 este 100,24%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2021 comparativ cu luna iunie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,5% iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2020 - iunie 2021) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2019 - iunie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,4%.

Conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea