Rata mortalităţii în urma COVID-19, semnificativ mai mare decât cea asociată gripei (studiu francez)

Rata mortalităţii în rândul pacienţilor internaţi cu COVID-19 în spitalele din Franţa a fost de trei ori mai mare în comparaţie cu cea a persoanelor diagnosticate cu gripă, conform constatărilor unui studiu francez, relatează vineri DPA.

16,9% dintre pacienţii internaţi în primăvară din cauza COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus, au murit. Prin comparaţie, 5,8 la sută dintre pacienţii internaţi cu gripă în iarna 2018-2019 au decedat.

Cu toate acestea, pacienţii ar putea primi un tratament mai bun pentru virus în comparaţie cu situaţia de la începutul pandemiei, notează DPA.

"Studiul nostru demonstrează că boala COVID-19 este mult mai gravă decât gripa", a declarat Catherine Quantin, care a condus cercetarea efectuată la Spitalul Universitar din Dijon, citată într-un comunicat.

Studiul a fost publicat în The Lancet Respiratory Medicine.

Quantin a subliniat că aceste constatări sunt deosebit de alarmante având în vedere că sezonul gripal 2018-2019 a fost cel mai mortal din ultimii cinci ani.

Cercetarea s-a bazat pe date privind internarea în spitale private şi de stat şi a vizat 135.000 de pacienţi.

Oamenii de ştiinţă au identificat totodată o proporţie mai mare de pacienţi din rândul celor diagnosticaţi cu COVID-19 care au necesitat îngrijiri la terapie intensivă. De asemenea, perioada lor de şedere la terapie intensivă a fost, în medie, de 15 zile, aproape de două ori mai mare decât în cazul pacienţilor cu gripă.

Totodată, pacienţii cu COVID-19 au necesitat ventilaţie mecanică într-un procent de două ori mai mare decât cei cu gripă.

Cu toate acestea, un procent mult mai mic de copii a fost observat în datele privind internarea în urma contractării COVID-19 comparativ cu gripa. Studiul a constatat că 1,4 procente dintre cei diagnosticaţi cu COVID-19 aveau vârste sub 18 ani, comparativ cu 20 de procente în cazul pacienţilor cu gripă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor