Războiul din Ucraina: Un pub dedicat lui Hemingway, distrus în Harkov
"You'll Never Drink Alone" ("Nu vei bea niciodată singur") erau cuvintele care puteau fi citite deasupra barului Old Hem, un pub emblematic din Harkov, în nord-estul Ucrainei, acum distrus de un bombardament al armatei ruse, notează BBC marţi.
Pub-ul purta numele lui Ernest Hemingway, iar clienţii săi treceau pe lângă o statuie a legendarului scriitor american la intrarea în incintă.
Barul era popular printre tinerii creativi ai oraşului, iar Sergij Zadan, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ucraineni, era un obişnuit al locului.
Acum însă Old Hem se află în ruine, fiind complet distrus în timpul bombardamentului rusesc de luni. Procuratura din Harkov susţine că două persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestuia.
Proprietarul barului, Kostantin Kuts, a declarat pentru BBC că niciun membru al personalului nu se afla în bar la momentul bombardamentului, victimele fiind persoane din apartamentele situate deasupra barului.
The Old Hem a încetat să funcţioneze fiind transformat într-un adăpost improvizat împotriva bombelor atunci când armata rusă a invadat Ucraina pe 24 februarie, a povestit Kuts.
Iniţial, el a sperat că va închide barul doar pentru scurt timp.
"Nu credeam în totalitate în ceea ce se întâmpla şi speram că în curând barul va funcţiona. Dar iluziile au fost distruse odată cu primele bombe asupra clădirilor rezidenţiale", a declarat el într-un mesaj.
În primele zile ale invaziei, Harkovul s-a confruntat cu o coloană de blindate ruseşti. De atunci, oraşul a suferit bombardamente şi atacuri aeriene nocturne, în urma cărora zeci de civili au fost ucişi şi sute au fost răniţi.
Dar în săptămânile care au precedat invazia, Kuts povesteşte că la bar lucrurile mergeau ca de obicei.
"Atmosfera era prietenoasă. Mulţi se simţeau ca acasă în bar", adaugă el. "Pub-ul era popular printre tineri şi toţi erau optimişti şi nu credeau că va fi război".
Această atmosferă era una pe care Old Hem o construise de-a lungul unui deceniu.
Pub-ul a fost deschis în 2012 pentru ca oamenii "să se întâlnească şi să discute subiecte de actualitate la un pahar de bere", iar curând a devenit un punct de atracţie pentru creativii din Harkov şi pentru talentele locale.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: bbc.com