Reacția furibundă a lui Adrian Mititelu, după ce depunctarea Craiovei a crescut: „Suntem pregătiți să atacăm decizia la Tribunalul București”

Reacția furibundă a lui Adrian Mititelu, după ce depunctarea Craiovei a crescut: „Suntem pregătiți să atacăm decizia la Tribunalul București”

După ce, pe 25 iunie, a fost depunctată cu 14 puncte, în urma celor 7 dosare cu datorii aflate pe rolul Comisiei de Disciplină FRF, recent, FCU Craiova 1948 a mai primit una, de 18 puncte, pentru că a trecut termenul de două săptămâni de la precedentele sancțiuni.

Situația oltenilor este momentan în ceață

Situația oltenilor este momentan în ceață

Clubul lui Adrian Mititelu a ajuns astfel la o depunctare de 32 de puncte, iar dacă nu plătește, numărul acestora poate crește. lar în momentul în care doar pentru un singur dosar se va ajunge la 12 puncte, FCU Craiova 1948 ar urma să fie exclusă din fotbal.

Și mai e cam o lună și jumătate până la startul Ligii a 3-a, unde vor evolua oltenii, după ce nu au primit licența pentru eșalonul secund.

A crescut și numărul „creditorilor”

Inițial, juveții aveau de plătit datorii în 7 dosare, 6 pentru foști angajați, antrenori și jucători și unul pentru un litigiu cu Dinamo. În fiecare speță, gruparea craioveană ajunsese, la finalul lunii precedente, să fie depunctată cu câte 2 puncte.

La ultima ședință a Comisiei de Disciplină FRF au mai apărut însă alte două cazuri. Cel al fostului președinte, Marcel Pușcaș, dar și un al doilea dosar al lui Gabriel Buta. Pentru ambele depunctarea a crescut cu încă două puncte, ajungându-se în această „rundă” la un total de 18.

În plus, au mai apărut pe rol și alte două cazuri de datorii, pentru Tudor Oltean și Andrei Albu, care sunt deocamdată într-o primă fază de judecare. Acestea nu au produs încă depunctări, dar dacă nu vor fi închise, respectivele litigii pot aduce alte pagube.

„Mă voi lupta până la ultima picătură”

Administratorul FCU Criova 1948, Adrian Mititelu, a cut declarații despre viitorul clubului, prilej cu care a prezentate documentele pe care le deține.

Noi suntem pregătiți să abordăm Liga a II-a fără nicio problemă. Dacă în competiția Ligii a II-a pentru sezonul 2025-2026, FCU 1948 nu se regăsește, suntem pregătiți să atacăm decizia la Tribunalul București. Tot campionatul din România este viciat. Încalcă grav legea concurenței.

Nu se poate vorbi de liberă concurență cum este stabilită la nivel european, atât timp cât o parte din cluburi primește subvenții ilegale. Ori în Liga a II-a, ori nimic, pentru că aceeași logică este și la Liga a III-a. Mă voi lupta până la ultima picătură. Le promit suporterilor că, mai devreme sau mai târziu, adevărata Universitatea Craiova va fi o forță”, a spus omul de afaceri.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „După aceea, vor veni cu sutele” / Primele vești cu adevărat proaste pentru Rusia vin din Germania

3 „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu” / „Șuca” a vrut să se bage și ea în seamă pe subiectul Beach, Please!, dar a scris greșit numele dict…

4 ALERTĂ Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR

5 De ce în România judecătorii se pensionează la 48 de ani. Cine au fost „băieții deștepți” care au dat legea și ce motive au avut