Reacția lui Cheloo în urma scandalului de la Catedrala Mântuirii Neamului: „Crezând în bunătate, am căzut în această chestie”

Reacția lui Cheloo în urma scandalului de la Catedrala Mântuirii Neamului: „Crezând în bunătate, am căzut în această chestie”

Cheloo, solistul trupei Paraziții, implicat într-un scandal marți seara în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, a postat un mesaj video în care a spus că a fost „înrăit” și „îndepărtat” de tot ce avea mai scump.

Cheloo a reacționat în urma scandalului de la Catedrala Mântuirii Neamului Foto: Captură video

Cheloo a reacționat în urma scandalului de la Catedrala Mântuirii Neamului Foto: Captură video

Artistul ar fi parcat mașina în curtea lăcașului de cult și ar fi refuzat să părăsească zona, în ciuda intervenției paznicilor. Polițiștii sosiți la fața locului l-au identificat și, conform procedurilor, l-au testat cu aparatele Druger și DrugTest.

Rezultatele preliminare au indicat o posibilă prezență a substanțelor interzise în organism. Testul antidrog a ieșit pozitiv, în timp ce alcoolemia a fost negativă. În această situație, Cheloo, pe numele său real Cătălin Ștefan Ion, a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML), unde i-au fost recoltate probe biologice, urmând ca analizele de laborator să stabilească cu exactitate dacă a consumat sau nu droguri.

Ulterior, artistul a precizat, într-un mesaj video, că nu a consumat alcool sau droguri

Eu sunt convins că de pe data de 12 mai nu am consumat decât o bere și o gură de bere artizanală. Este tot pe ce am pus gura în viața asta. Jur pe tot ce mi-e mai scump în viața asta, că trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct. Ăsta e mesajul meu pentru oameni. Mesajul meu care spune că am fost îndepărtat de prieteni, că am fost îndepărtat de toți care îmi sunt dragi, încet și meticulos, și crezând în bunătate, am căzut în această chestie”, a spus Cheloo.

El a mai susținut că analizele de laborator o să stabilească că nu a consumat substanțe interzise.

Este posibil ca singura dovadă pe care o am, și să par nebun, să fie ce am în sânge. Partea proastă este că nu am cum să vă demonstrez. Nu am cum să demonstrez. Este doar vorba mea contra tuturor. Îmi cer scuze, dar nu simt decât că am fost luat de prost și îmi pare rău că sunt în continuare un om bun așa cum mă cred de când mă știu. Ba chiar am fost înrăit și îndepărtat de tot ce am mai scump. Vă mulțumesc”, a mai adăugat solistul trupei Paraziții.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

5 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51