Reacția lui Mircea Lucescu, după ce a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale: „Cum să fiu mulțumit?”

Deși presa română și oamenii de fotbal exultă după ce sorții ne-au hărăzit un adversar mai accesibil în preliminariile CM 2026, Austria, selecționerul Mircea Lucescu îndeamnă la echilibru. Antrenorul de 79 de ani a transmis că nu poate fi mulțumit de tragerea la sorți decât după calificare.

Mircea Lucescu se pregătește de preliminariile CM 2026. Foto Sportpictures

Mircea Lucescu se pregătește de preliminariile CM 2026. Foto Sportpictures

„Nu e vorba despre noroc, trebuie să câștigi meciurile ca să poți spune că am avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. Austria a câștigat grupa de la Euro 2024, înaintea Franței, iar în Liga Națiunilor pe doi, după Norvegia. Chiar dacă Austria e o țară mai mică, lucrurile nu sunt simple. Sunt jucători buni, care joacă în Bundesliga.

Austria a bătut Franța și Olanda

Ce înseamnă balauri? Austria le-a bătut pe Franța și pe Olanda, păi, care e balaurul? E o grupă care se joacă. Cum să fiu mulțumit? Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială. Avem o echipă cu jucători buni, cu experiență, care sunt foarte buni prieteni, un grup competitiv, un grup puternic. Trebuie să analizăm foarte bine echipele. Nu va fi simplu nici împotriva Bosniei, care are jucători foarte puternici.

Sigur, trebuie să fim optimiști, să pregătim foarte bine jocurile, jucătorii trebuie să fie concentrați la echipele de club, să rămână titulari până la startul preliminariilor. E o calificare care se joacă. Mult entuziasm și speranță de calificare. Eu nu m-am gândit cu cine putem cădea. E același lucru, toate echipele sunt foarte bine pregătite. Și echipele care par mici sunt pregătite foarte bine”, a declarat Mircea Lucescu la DigiSport, după tragerea la sorți a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic