Reacția MAE de la Chișinău la acuzațiile Rusiei privind „invadarea” Transnistriei de Ucraina

Reacția MAE de la Chișinău la acuzațiile Rusiei privind „invadarea” Transnistriei de Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău califică drept provocatoare declarația Ministerului de Externe de la Moscova privind existența unor presupuse pericole pentru Transnistria și reiterează apelul la retragerea trupelor ruse din această regiune separatistă pro-rusă din estul Republicii Moldova.

Chișinăul califică drept provocatoare acuzațiile Kremlinului care vizează Transnistria. FOTO: Arhivă

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene( MAEIE) susține că mesajele lansate în ultimele zile de Kremlin privind presupusele provocări din partea Ucrainei în Transnistria nu corespund adevărului.

,,Autoritățile Republicii Moldova au dezmințit aceste declarații drept nefondate, făcute cu scopul de manipulare a opiniei publice. Situația de securitate în regiune este stabilă. Reiterăm poziția autorităților moldovenești privind reglementarea exclusiv pașnică a conflictului transnistrean în baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute internațional”, a reacționat MAEIE.

În ceea ce privește anunțul de vineri al Ministerului rus de Externe cu privire la o pretinsă concentrare de soldați ucraineni către Transnistria, dar și amenințarea că își va apăra „compatrioții” prin orice mijloace, cei de la Chișinău spun că ,,în acest context considerăm drept provocatoare declarația de astăzi a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse și reiterăm necesitatea retragerii necondiționate și transparente a forțelor militare ruse și stocurilor de muniții din Cobasna de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Ucraina respinge informațiile rușilor

Anterior, Ministerului rus al Apărării a susținut că Ucraina pregătește provocări sub steag fals în Transnistria, o acuzație negată de consilierul prezidențial ucrainean Mîhailo Podoliak.

„Nu ascultați niciodată ceea ce spune Ministerul rus al Apărării. Ei folosesc permanent și primitiv aceleași istorii despre pretinse provocări (...). Dependența de Rusia, inclusiv și din punct de vedere economic, întotdeauna va genera sărăcie și instabilitate politică. Decizia de a rezolva problema transnistreană aparține doar părții moldovenești. De jure, partea moldovenească, dacă are nevoie de susținerea Ucrainei, trebui să se adreseze președintelui Zelenski și acesta, la rândul său, să ia deciziile respective. Repet încă o dată, Ucraina nu va veni cu inițiative fără consultări cu Moldova, România și țările Uniunii Europene. Ceea ce ține de acțiuni provocatoare, unica țară care poate face acest lucru în Moldova și care cu siguranță va întreprinde ceva în regiunea transnistreană este Federația Rusă”, a declarat Podoliak pentru postul public de radio din Republica Moldova.

Putin a anulat un decret ce vizează și Transnistria

Recent, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a anulat un decret datând din 2012 care prevedea, printre altele, soluționarea problemei transnistrene respectând integritatea și suveranitatea Republicii Moldova.

„Rusia va continua să participe la căutarea unor căi de rezolvare a conflictului transnistrean în baza respectării suveranității, integrității teritoriale și statutului de neutralitate a Republicii Moldova, prin acordarea unui statut special Transnistriei”, se arată în decretul din 2012 privind măsurile de realizare a cursului extern al Kremlinlui.

Armata rusă menţine în Transnistria un contingent de circa 2.000 de militari şi controlează depozitul de muniţii de la Cobasna, unde sunt depozitate circa 20.000 de tone de muniţii.

Republica Moldova a cerut în repetate rânduri retragerea acestui contingent de ocupație. Moscova refuză să facă acest lucru, pretinzând că soldații săi asigură pacea.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”