Reforma companiilor de stat, analizată la Palatul Victoria. Cine va monitoriza selecția conducerilor

Guvernul a analizat la Palatul Victoria stadiul reformei guvernanței întreprinderilor publice, inclusiv jaloanele asumate în PNRR. În urma discuțiilor s-a decis cine să monitorizeze procesul de selecție al noilor conduceri și reducerea numărului de manageri provizorii în companiile de stat.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din PNRR au fost analizate marți, în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu , au transmis reprezentanții Guvernului printr-un comunicat.

Astfel, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la demararea proceselor de selecție pentru conducerile întreprinderilor publice aflate în prima etapă de reformă, care include companii din domeniile energie și transport.

Potrivit sursei citate, ministerele responsabile vor transmite Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP ) „până la sfârșitul acestei săptămâni, progresele realizate în acest proces sau, după caz, motivele pentru care au existat blocaje”.

Totodată, la ședința de lucru a fost analizată „situația mandatelor interimare la nivelul consiliilor de administrație și conducerilor executive în raport cu opțiunile existente pentru selectarea managementului pe criteriile guvernanței corporative”.

„Având în vedere angajamentul României privind reducerea numărului întreprinderilor publice la care există management provizoriu, inclusiv la nivel local, s-a stabilit ca AMEPIP să continue dialogul cu reprezentanții acestor companii pentru a oferi expertiză pentru demararea procedurilor de selecție în baza legislației privind guvernanța corporativă”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, o altă temă aflată pe agendă a fost legată de posibila orientare pentru o serie de întreprinderi analizate, inclusiv restructurare, reorganizare sau alte opțiuni.

„În ceea ce privește cererea de plată numărul 4, unul dintre jaloanele asupra căruia Guvernul s-a angajat este realizarea unui tablou de bord ce colectează date standardizate despre întreprinderile publice”, mai precizează sursa citată.

Acest tablou de bord se regăsește pe site-ul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performaneței Întreprinderilor Publice - https://amepip.gov.ro/tablou-de-bord/ și este funcțional.

La reuniunea de lucru de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Oana Gheorghiu, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Economiei, Irineu Darău, secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, reprezentanți ai ministerelor Energiei, Muncii, Agriculturii, Dezvoltării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Așa o fi?

3 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

4 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”

5 VIDEO Avocata din Iași, Alexandra Cioată, 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor după o cursă nebună în trafic