Regina Ana a României va fi înmormântată sâmbătă; la catafalc vor face gardă și principesele regale

Regina Ana a României va fi înmormântată sâmbătă; la catafalc vor face gardă și principesele regale

Regina Ana va fi înmormântată sâmbătă, la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, necropola regilor României.

Timp de două zile, românii au putut să îi aducă un ultim omagiu Reginei Ana, al cărui sicriu a fost depus în Sala Tronului de la Palatul Regal din București .

Sâmbătă, funeraliile regale vor începe în jurul orei 9,30, în Sala Tronului, când vor ajunge la catafalc membrii Familiei Regale, urmați în jurul orei 10,00 de membri ai Familiilor Regale străine . La funeralii și-au anunțat deja prezența membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei și Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg și de Bourbon-Parma, precum și ai Familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg și de Schaumburg-Lippe.

Vor face gardă la catafalc membrii Casei Majestății Sale Regelui, membrii Consiliului Regal (ASR Principele Lorenz al Belgiei, Andrew Popper, Anders Lindberg, Maestrul Adrian Vasiliu), apoi Principesele Regale — Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Între timp sunt așteptate să ajungă la Palatul Regal oficialitățile statului român.

La ora 10,30 este programată slujba religioasă ortodoxă , în prezența Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi scos din Palatul Regal spre Piața Palatului în următoarea ordine anunțată de Biroul de presă al Majestății Sale Regelui: un militar care poartă crucea, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, sicriul purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", un militar care poartă o coroană cu flori albe, un militar care poartă stindardul Reginei, urmați de Principesa Moștenitoare și Principele Radu.

În acest timp, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

La ora 11,00, semnalul funerar de trompetă va marca începerea slujbei religioase, care va fi oficiată de Arhiepiscopul Ioan Robu, având alături ierarhi și un sobor de preoți catolici.

Sicriul va fi încadrat la cele patru colțuri de 4 militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", iar la dreapta și la stânga lui, pe mijloc, de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, care vor ține două lumânări aprinse, precizează Casa Regală.

Încheierea ceremoniei religioase va fi marcată de un semnal lung de trompetă, apoi Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va începe lucrarea muzicală funebră, care va dura până când sicriul este pus în mașina mortuară.

Mașina mortuară va parcurge încet câțiva metri. Ea va fi încadrată de 12 jandarmi călare (care urmează să fie așezați 6 în față și 6 în spate), apoi va porni convoiul. Când caii și mașina mortuară vor fi pornit, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

Cortegiul de mașini va traversa, conform programului, Piața Palatului Regal, bulevardul Magheru, Piața Romană. La Piața Romană, călăreții se vor retrage și se va continua traseul cu viteză mică în direcția Piața Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, bulevardul Mareșal Prezan până la Arcul de Triumf. Ulterior, cortegiul funerar se va deplasa spre Curtea de Argeș pe traseul Chitila — Găești — Topoloveni — Pitești — Curtea de Argeș. Pe traseu, cortegiul funerar nu se va opri, dar va încetini viteza în localități, anunță Casa Regală.

În jurul orei 14,30 este programată sosirea la intrarea în parcul Mănăstirii Curtea de Argeș a Familiei Regale române și a Familiilor Regale străine, iar la 14,45 — sosirea convoiului mortuar.

Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală și așezat pe catafalc. Slujba de înmormântare va fi oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, având alături ierarhi și un sobor de preoți ortodocși.

La ora 15,30, sicriul va fi dus în Noua Catedrală și va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, care va avea caracter strict privat.

Regina Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani.

Regele Mihai nu participă la funeraliile Reginei Ana , decizia fiind luată după ce medicii curanți ai acestuia au făcut recomandări împotriva deplasării în România.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro