Regina Elisabeta a II-a a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat marţi la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută, când a petrecut o noapte într-o clinică din Londra, iar medicii i-au recomandat să se odihnească, informează Reuters.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, cel mai vârstnic monarh din lume şi totodată suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a petrecut noaptea de miercuri spre joi în spitalul londonez King Edward VII din cauza unei afecţiuni a cărei natură nu a fost neprecizată, dar care nu are legătură cu COVID-19. În ziua următoare, regina a revenit la Castelul Windsor pentru odihnă şi câteva activităţi uşoare, a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham.

Episodul de săptămâna trecută a reprezentat prima internare a reginei Elisabeta a II-a după mulţi ani. Potrivit reprezentanţilor casei regale, suverana se simte bine în prezent şi are o stare de dispoziţie bună.

Marţi, regina Marii Britanii a participat la două audienţe organizate în format virtual şi care au constat în primirea noilor ambasadori ai Coreii de Sud şi Elveţiei. Mai multe fotografii realizate în timpul acestui eveniment public o arată pe suverană purtând o ţinută vestimentară galbenă şi fiind, ca de obicei, zâmbitoare.

Regina Elisabeta a II-a, care este şef de stat în 15 ţări şi teritorii, inclusiv în Australia, Canada şi Noua Zeelandă, şi va sărbători în 2022 împlinirea a 70 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit, este renumită pentru sănătatea ei robustă şi continuă să participe la numeroase angajamente publice oficiale.

Cu toate acestea, suverana britanică a fost nevoită să îşi anuleze o vizită oficială în Irlanda de Nord săptămâna trecută, după ce medicii casei regale i-au recomandat să se odihnească pentru câteva zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet