Reînarmarea masivă a Germaniei reaprinde spaimele istorice ale Europei
Reconstrucția militară de la Berlin este esențială pentru descurajarea Rusiei Foto: bundeswehr
Planul accelerat de modernizare militară al Germaniei reaprinde în Europa o dezbatere veche de peste un secol cu privire la ponderea pe care Berlinul ar trebui să o aibă pe scena de securitate, relatează The Wall Street Journal. Ceea ce până de curând era o solicitare fermă a partenerilor internaționali – inclusiv a Statelor Unite sub administrația lui Donald Trump, care cerea ca bugetul apărării să reflecte puterea economică germană – devine treptat un motiv de îngrijorare pentru vecinii săi.
Pentru următorul deceniu, cancelarul Friedrich Merz a direcționat peste 500 de miliarde de dolari către forțele armate. Schimbarea de paradigmă este vizibilă: datele Institutului Kiel pentru Economie Mondială arată că, doar pe parcursul anului trecut, contractele de apărare semnate de executivul german au depășit de peste trei ori valoarea celor parafate de Regatul Unit. Totuși, amploarea acestor achiziții riscă să dezechilibreze raportul de forțe la nivel european.
Ecoul „chestiunii germane” și factorul AfD
Dilema actuală amintește de „chestiunea germană” dezbătută intens în secolul al XIX-lea, când puterile continentale încercau să determine gradul de forță militară pe care o Germanie unită îl putea acumula fără a periclita stabilitatea regională. După două conflagrații mondiale pornite din Berlin, integrarea într-o formulă NATO sub umbrela Washingtonului și restrângerea voluntară a capacităților militare au fost soluțiile acceptate pentru menținerea păcii. Reunificarea din 1990 a consolidat această linie, axată prioritar pe prosperitate economică.
Schimbarea bruscă declanșată de invazia Rusiei în Ucraina este complicată acum de ascensiunea formațiunii extremiste Alternativa pentru Germania (AfD). Partidul se situează în fruntea sondajelor naționale și a înregistrat recent o victorie istorică în estul țării. Programul formațiunii include părăsirea Uniunii Europene, anularea sancțiunilor contra Moscovei, reluarea importurilor de energie din Rusia și pune la îndoială rațiunea de a fi a NATO. În plus, liderii săi militează pentru abandonarea „culturii vinovăției” asociate atrocităților regimului nazist.
Această evoluție politică stârnește reacții aprinse în țările vecine. Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, un politician care s-a numărat constant printre susținătorii unei armate germane consolidate, a atras atenția săptămâna trecută într-o publicație germană: „Ne amintim prea bine unde poate duce o Germanie reînarmată aflată în mâinile unui partid de extremă dreapta, pro-rus”.
Rezerve profunde se manifestă și la Paris. Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii radicale franceze și ocupantul locului secund în sondajele pentru prezidențialele din 2027, a subliniat recent: „Vor să construiască cea mai mare armată convențională din Europa. Dacă aș fi președinte, le-aș spune că nu cred că este o idee bună”.
Anxietăți la Varșovia și neliniște industrială la Paris
În Polonia, temerile sunt alimentate de discursul unor figuri din conducerea AfD. După 1945, peste 12 milioane de etnici germani au fost strămutați din Europa de Est, iar Berlinul a cedat vaste teritorii, inclusiv regiunea Kaliningrad, integrată ulterior în Rusia. Deși granițele au fost recunoscute definitiv în 1990, declarațiile liderei AfD Alice Weidel, care a folosit în 2023 termenul „Mitteldeutschland” („Germania Centrală”) pentru estul țării, au fost interpretate la Varșovia drept nuanțe de iredentism. Mai mult, co-președintele formațiunii, Tino Chrupalla, declara anul trecut că nu vede nicio amenințare dinspre Moscova, sugerând că pericolele ar putea veni mai degrabă din direcția Poloniei. Președintele naționalist polonez, Karol Nawrocki, a remarcat într-un discurs recent că acțiunile anti-poloneze ale Germaniei nu au avut nevoie din punct de vedere istoric doar de figura lui Hitler.
Totodată, există temerea că o Germanie puternic înarmată ar putea încerca, chiar și sub un guvern moderat, să ajungă la o înțelegere separată de acomodare cu Rusia pentru a ocoli o confruntare deschisă, dominând împreună echilibrul de putere pe continent.
Pe plan militar-industrial, Parisul urmărește cu îngrijorare modul în care Berlinul își gestionează noile fonduri. Rym Momtaz, analist la Carnegie Europe, explică faptul că în aparatul de stat francez există o stare de anxietate generată de ideea că industria germană ar putea eclipsa rolul Franței, criticând totodată lipsa de colaborare la scară europeană a partenerilor de peste Rin. De altfel, potrivit Institutului Kiel, circa două treimi din bugetul militar german pentru 2025 a fost absorbit de companii autohtone, aproape 30% a acoperit producția locală a unor sisteme de origine americană, iar comenzile direcționate către ceilalți membri ai Uniunii au fost insignifiante. În paralel, proiecte militare comune evaluate la miliarde de euro, derulate cu Franța și Țările de Jos, au fost sistate de Berlin.
O notă diplomatică europeană consultată de The Wall Street Journal avertizează că Berlinul a căzut frecvent în capcana de a considera că ceea ce este avantajos pentru sine devine automat benefic pentru întregul continent.
Prudența trecutului versus tensiunile prezentului
Această atitudine contrastează cu diplomația epocii reunificării, când cancelarul Helmut Kohl oferea garanții privind limitarea capabilităților militare pentru a disipa reținerile Londrei și Parisului. Ulterior, sub mandatele Angelei Merkel, Germania a ignorat avertismentele est-europene legate de gazoductul Nord Stream 2 și a adoptat poziții inflexibile în criza datoriilor din Grecia.
Pentru a tempera suspiciunile actuale, experții recomandă o ancorare fermă a Berlinului în structurile comune de apărare. Liana Fix, cercetătoare la Council on Foreign Relations, sugerează achiziții coordonate, integrare industrială la nivelul UE și sprijin pentru împrumuturi europene destinate securității. Totuși, analista avertizează că susținerea primită în 2022 a creat la Berlin impresia unei libertăți totale: „Uneori am impresia că s-au lăsat prea mult purtați de propriul entuziasm”.
Cu o cotă de încredere scăzută în plan intern, cancelarul Merz are un spațiu de manevră redus pentru a face compromisuri externe, de teama că eventualele concesii ar avantaja direct opoziția naționalistă.
Deși unii foști responsabili, precum Camille Grand, ex-secretar general adjunct al NATO, consideră că reacțiile sunt parțial exagerate în raport cu necesitatea ca Germania să recupereze deceniile de subfinanțare militară, simbolismul istoric rămâne puternic. Fostul diplomat Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München, reamintește că temerile sunt inevitabile având în vedere traumele secolului trecut. Misiunea Berlinului este, așadar, să convingă că noua forță armată este exclusiv în slujba NATO și a stabilității comune: „Nu este vorba despre a face Germania mare din nou”.
Explorează subiectele:
