Agenția France Presse a difuzat sâmbătă un reportaj cu refugiații din Daraya, orașul sirian evacuat înainte de a fi reocupat de regimul de la Damasc, după patru ani de asediu.

Yazan, un copil sirian în vârstă de 4 ani, n-a cunoscut decât lipsuri de când s-a născut, relatează AFP. Ca toți copiii care au ieșit săptămâna aceasta din infernul asediului de la Daraya, el descoperă pentru prima dată pâinea și dulciurile.

Unul din primele orașe care s-a revoltat împotriva regimului lui Bashar al-Assad, Daraya a fost complet reocupat de armată sâmbătă, după plecarea a mii de rebeli și civili supuși timp de patru ani unui asediu nemilos și unor bombardamente neîncetate.

O parte din civili, printre care și familia lui Yazan, au fost transferați la Hrajela, o localitate controlată de regim la circa douăzeci de km sud-est de Daraya, în provincia Damasc.

"De fiecare dată când Yazan descoperă dulciuri noi, e extaziat", a povestit agenției France Presse Amina Kamel, mama băiețelului și a altor patru copii mai mari, găzduiți în acest centru de primire.

"N-a gustat niciodată delicatese. Era nebun de bucurie când a văzut biscuiți", spune femeia în vârstă de 38 de ani, care poartă un veșmânt negru uzat și are chipul palid.

La intrarea în centrul de primire compus din 300 de unități de cazare, câțiva copii se joacă sub soarele arzător, în timp ce voluntarii Semilunii Roșii, care au participat la evacuare, distribuie saltele, cuverturi și alimente.

În timpul interviului, băiețelul aleargă spre mama sa cu o farfurie de humus — pasta de năut atât de obișnuită în bucătăria orientală — în mâini: "Mamă, mamă! Ce e asta?".

Amintirea chinurilor asediului e încă vie. "Nu mâncam decât o porție de supă la asfințitul soarelui, pe urmă posteam până la apusul următor", își amintește Amina."Nu aveam nici gaz, nici curent electric (...) mi se rupea inima și plângeam când îmi vedeam fiul flămând și n-aveam nimic să-i dau. Mergea să ceară de mâncare prin vecini", continuă ea. "Adineauri, Yazan a sărutat o bucată de pâine". Petrecându-și cea mai mare parte din timp în adăposturi, fiindcă peste oraș ploua cu bombe, ea n-a avut curaj să-și trimită copiii la școală.

Ca și Yazan, copiii din Houda descoperă mâncăruri care înainte de război se găseau din abundență în provincia agricolă Damasc.

"Copiii mei de 5 și de 3 ani au fost uimiți să vadă roșii pentru prima dată", spune o femeie de 30 de ani. "Mâncam ierburi...", mai zice. Orașul ei a capitulat după mai bine de patru ani de foamete și boli. "Nu mai aveam de ales: ori plecam, ori trăiam sub bombardamente", oftează tânăra, care mărturisește că a luat cu ea pietre ca să-și amintească de mirosul orașului. "Sper să mă întorc într-o zi".

Pe lângă amintirea foametei, nu e de neglijat nici impactul psihologic asupra copiilor sirieni expuși bombardamentelor.

"Odată, am săpat o groapă pe un maidan care nu prea era bombardat și ne petreceam acolo noaptea, toți opt, ghemuiți și înghesuiți unii în alții, fără să îndrăznim să adormim, de frica bombardamentelor", își amintește Adnane, cu o expresie tristă. Familia sa a trăit așa mai multe luni. "Viața era un iad, eram cu nervii la pământ. Am ajuns să ne dorim moartea ca să nu mai răbdăm lipsa de alimente și medicamente", adaugă bărbatul, care a slăbit de la 86 la 68 de kilograme. "Îi invidiam pe cei care mureau".

La Hrajela se regăsesc și familii despărțite de patru ani. "E ca un vis, n-am cuvinte să spun cât mă bucur", declară Walaa Moussa, în vârstă de 29 de ani, mângâind mâna tatălui său Hamid, scăpat vineri din asediu.

AGERPRES