REPORTAJ Testări pentru COVID-19 în timp record pentru turiştii români în Grecia

REPORTAJ Testări pentru COVID-19 în timp record pentru turiştii români în Grecia

Turiştii români care aleg să petreacă o vacanţă în Grecia cu avionul s-au adaptat repede la regulile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, nici testele pentru COVID-19 impuse de autorităţile statului elen nefiind un inconvenient pentru a petrece un concediu pe litoralul grecesc.

Călătorii trebuie să ajungă la Aeroportul Otopeni cu 3 ore înainte de decolarea avionului, pentru o aşa-zisă triere. În fapt, cum cobori din maşină sau autobuz, trebuie să te înfiinţezi la unul dintre cele trei corturi instalate în faţa terminalului plecări, la îndrumarea angajaţilor care cunosc programul zborurilor. Unde, practic, nu se întâmplă mai nimic timp de aproximativ o oră. Eventual o cafea, un suc, o apă, la preţurile obişnuite de aeroport, de la tonomatele existente în zonă. Sau, dacă ai uitat cumva masca de protecţie necesară în timpul zborului sau dezinfectantul, le poţi cumpăra tot de la tonomat - 3 măşti, 15 lei.

Discuţiile sunt legate în mare parte de călătorie, pentru majoritatea turiştilor prima de după perioada de izolare. Cum va fi zborul? Oare ne dau mâncare în avion? Avem voie fără mască? Oamenii sunt curioşi şi de felul în care vor fi primiţi în Grecia, dacă au completat bine formularele cerute de autorităţile elene cu datele personale şi furnizarea unui QR Cod unic pentru fiecare străin. Dar sunt preocupaţi şi de testările pentru COVID-19 pe care grecii le fac în proporţie de 20% vizitatorilor.

După o oră de aşteptat eşti îndrumat de unul dintre angajaţii aeroportului către terminalul plecări, unde lucrurile s-ar schimbat substanţial de la declanşarea pandemiei. Se intră în grupuri de câte 15-20 de persoane, treci cu picioarele şi bagajul peste un preş îmbibat într-o anume substanţă dezinfectantă, apoi eşti termometrizat de la distanţă. Apoi te aşezi la coadă. E coadă, coadă, ca pe vremurile de dinaintea pandemiei, singura diferenţă făcând-o măştile obligatorii şi faptul că e singura din întreg terminalul. Apoi, de la check-in spre control bagaje, faci slalom de unul singur pe culoarele de acces labirintice aranjate în zig-zag pentru o altă coadă, de această dată inexistentă.

Controlul documentelor se face rapid, fiind puţine aeronave programate pentru decolare, angajaţii, obişnuiţi în trecut să lucreze sub presiune, au acum parcă tot timpul din lume. Şi mai ai aproape două ore până la decolare. În zona liberă e aproape gol, câteva sute de oameni ale puţinelor avioane care decolează fac uitate perioadele de aglomeraţie maximă. E pandemie şi se simte. Magazinele duty free sunt goale, cafenelele închise, zonele pentru fumat, la fel, parcă lipseşte şi mirosul specific parfumeriilor din zonă. Rar, în câte un colţ observi pe câte cineva care îndrăzneşte să-şi lase masca de protecţie în barbă pentru a vorbi la telefon, în rest, regula e regulă.

Îmbarcarea se face repede, avionul decolează la timp. Personalul aeronavei poartă măşti de protecţie şi mănuşi chirurgicale. Se serveşte mâncare, chiar dacă într-un regim special, ambalată în pungi de hârtie, un sanviş cu şuncă şi caşcaval, un baton cu cereale şi o sticlă cu apă. Cu masca pe figură până în Creta e uşor, sunt mai puţin de 2 ore de zbor, probabil va fi mai greu de suportat pentru destinaţiile mai îndepărtate.

Cea mai mare insulă grecească se iveşte pe neaşteptate din mare, dar te surprinde cu nori şi ploaie, deşi precipitaţiile sunt rare în zonă. Soarele răzbeşte însă repede. Bineînţeles, în aplauzele călătorilor, atunci când avionul aterizează. De la scara aeronavei eşti preluat de autobuze, pline doar pe jumătate, tot o condiţie impusă pentru preveni răspândirea virusului. O primă coadă, la control paşapoarte, merge repede, 5 minute şi ai scăpat. Apoi alta, îndrumat de cei câţiva poliţişti vorbitori de engleză care verifică în primă fază dacă ai completat formularul cu datele personale cerut de statul elen şi dacă ai QR Codul cu numărul unic.


Foto: (c) Adrian Ţone/AGERPRES


O altă coadă, ceva mai mare. Aici s-ar putea să dureze mai mult. "V-a testat?" Întrebarea vine rapid din coadă către un turist care a ajuns deja în zona bagajelor. "Da. E simplu, o secundă durează, merge repede, nu e nicio problemă", vine răspunsul. "Unde v-a testat?", se insistă. "În gură, pac-pac, cu un beţişor, e simplu, v-am zis", vine şi al doilea răspuns. "Da, dar acum trebuie să staţi în izolare 24 de ore". Dialogul se încinge un pic. "Unde doamnă, cine? Nu vă mai luaţi doamnă după toţi, nu stai în nicio izolare".

Un domn mai în vârstă e pus la punct de soţia cu vizieră, mască, mănuşi şi pălărie de paie pentru că a răspuns copiilor la telefon. "Ce suna atât? Ne testează, nu ne testează... O să vedem". Domnul tace spăşit. Coada înaintează surprinzător de rapid. "E clar, nu ne testează pe toţi, merge prea repede", se aude din coadă. Dimpotrivă, toţi pasagerii zborului sosit de la Bucureşti sunt testaţi pentru COVID-19. Dar totul se mişcă într-un ritm foarte rapid.

Foto: (c) Adrian Ţone/AGERPRES


Patru persoane cu halate, măşti, viziere, inclusiv protecţie pentru încălţări preia fiecare turist şi verifică documentele completate cu minimum 48 de ore înaintea sosirii. Apoi vizitatorului i se înmânează o eprubetă din plastic cu datele personale scrise pe etichetă şi ajunge la a doua echipă, alţi trei angajaţi care efectuează testarea. Durează aproximativ 10 secunde, cât să deschizi gura şi să spui un A prelung. "Nu mi se pare complicată procedura, este chiar ok, merge totul foarte repede, am stat 10 minute. Grecii se mişcă repede. Nu a fost niciun fel de problemă. Este bine pentru siguranţa fiecăruia să facem testele astea. Nu ştiam de acasă că trebuie să facem testele. Ştiam că este aleatoriu, dar e bine că se face pentru toată lumea pentru siguranţa noastră", spune un turist din Bucureşti ajuns în Grecia cu un operator de turism.

O femeie din Piteşti, cu un copil de şapte-opt ani, e uşor deranjată de faptul că nu ştia că va fi testată: "Nu este ok pentru că noi ştiam că testarea va fi aleatorie. Dar ne-au testat pe toţi. Ne-a deranjat faptul că nu am fost informaţi. Nu a durat mult, chiar mă aşteptam să dureze mai mult când am văzut că testează pe toată lumea. La noi a durat aproximativ 20 de minute".

Un român venit cu afaceri în Creta spune că nu are emoţii în privinţa rezultatului testului pentru că ştie că a respectat toate regulile de igienă şi distanţare. "Nu ştiam că vom fi testaţi, acum am descoperit că tot avionul urma să fie testat. A mers repede. Nu am emoţii pentru că am respectat normele, dar nu ştiu cât de mult se respectă distanţarea socială în avion pentru că stai lângă alţi doi oameni şi se serveşte mâncare, perioadă în care nu poţi sta cu mască de protecţie".

În total, pentru aproximativ 200 de turişti, întregul proces de testare a durat 30 de minute, grecii încercând astfel să protejeze sănătatea publică a insulei, care pe întreaga durată a celor două luni de izolare a avut doar 16 cazuri pozitive de COVID-19. Dar au grijă, prin rapiditatea efectuării testelor, să nu strice prima impresie a turiştilor, atât de importanţi pentru economia Greciei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria