Repoziţionarea forţelor SUA din Europa va fi cunoscută în următoarele zile (surse)

Repoziţionarea forţelor SUA din Europa va fi cunoscută în următoarele zile (surse)

Repoziţionarea forţelor SUA din Europa, ce include mai ales reducerea numărului de militari staţionaţi în Germania, va fi cunoscută în următoarele zile, au indicat surse din cele două ţări citate luni de AFP şi dpa.

La sfârşitul lunii iunie, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a aprobat un plan privind retragerea a 9.500 de militari staţionaţi în Germania, plan ce urma să fie prezentat Congresului american şi apoi aliaţilor din NATO.

"Săptămâna aceasta se va produce un anunţ coordonat din partea americanilor şi a noastră", a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, care a evocat un subiect "complicat", cu "mai multe ţări şi guverne implicate".

Un responsabil al Pentagonului a confirmat că detaliile ar putea fi făcute publice "la mijlocul acestei săptămâni".

"Au loc discuţii telefonice. Nu am ajuns încă la punctul în care să putem vorbi despre conţinutul acestor discuţii", a spus pentru AFP responsabilul citat sub protecţia anonimatului.

Potrivit France Presse, ideea este de a repatria o parte din militari în SUA şi de a-i redesfăşura pe alţii în state din fostul bloc sovietic, cu intenţia de a trimite un mesaj clar Rusiei conduse de Vladimir Putin, ale cărei ambiţii militare au fost demonstrate clar de anexarea Crimeei.

O parte din soldaţi urmează să fie staţionaţi permanent, dar majoritatea vor fi desfăşuraţi prin rotaţie, Pentagonul estimând că acest sistem de rotire a trupelor oferă mai multă flexibilitate, este mai imprevizibil şi deci mai destabilizator pentru Rusia.

Cu mai puţin de 100 de zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, calendarul acestor schimbări rămâne deocamdată neclar, notează AFP.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski