Reprezentanţii Greciei, Islandei şi Australiei - printre finaliştii Eurovision 2019

Reprezentanta Greciei, Katerine Duska, cu "Better Love", Hatari, din Islanda, cu "Hatrio mun sigra" şi Kate Miller-Heidke, cu "Zero Gravity", din Australia se numără printre artiştii care s-au calificat în finala Eurovision 2019, după semifinala de marţi, de la Tel Aviv.

Acestora li se alătură reprezentanţii Belarus, Serbiei, Ciprului, Estoniei, Republicii Cehe, San Marino şi Sloveniei.

Cea de-a doua semifinală Eurovision 2019 are loc joi iar finala, sâmbătă.

Reprezentanta României, Ester Peony, va intra atunci în competiţia cântecului european cu "On a Sunday", pe poziţia a şasea.

Ordinea de intrare în prima semifinală Eurovision a fost: Cipru - Tamta, cu "Replay", Muntenegru - D mol, cu "Heaven", Finlanda - Darude feat. Sebastian Rejman, cu "Look Away", Polonia - Tulia, cu "Fire of Love (Pali się)", Slovenia - Zala Kralj & Gašper Šantl, cu "Sebi", Republica Cehă - Lake Malawi, cu "Friend of a Friend", Ungaria - Joci Pápai, cu "Az én apám", Belarus - Zena, cu "Like It", Serbia - Nevena Božović, cu "Kruna", Belgia - Eliot, cu "Wake Up", Georgia - Oto Nemsadze, cu "Keep on Going", Australia - Kate Miller-Heidke, cu "Zero Gravity", Islanda - Hatari, cu "Hatrio mun sigra", Estonia - Victor Crone, cu "Storm", Portugalia - Conan Osiris, cu "Telemóveis", Grecia - Katerine Duska, cu "Better Love" şi San Marino - Serhat, cu "Say Na Na Na".

Finaliştii au fost aleşi în urma voturilor publicului şi juriilor de specialitate. Show-ul primei semifinale de marţi a fost deschis de Netta Barzilai, care a cântat piesa ce i-a adus trofeul Eurovision de anul trecut - "Toy". În timpul votului publicului, pe scena de la Tel Aviv a cântat Dana International, care a câştigat Eurovision 1998. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

3 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

4 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

5 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa