Republica Cehă: Cazul Babis adus în faţa noului Parchet European

Republica Cehă: Cazul Babis adus în faţa noului Parchet European

Conflictul de interese de care este acuzat premierul ceh, miliardarul Andrej Babis, în calitate de politician şi om de afaceri, a fost adus în faţa noului Parchet European (EPPO) care a început să lucreze la 1 iunie, a anunţat joi un procuror de la Praga, notează AFP.

Rapoarte "pe două subiecte au fost trimise noului parchet" european, a declarat pentru AFP procurorul Boris Havel, ca răspuns la o întrebare, fără a oferi detalii.

EPPO, însărcinat cu lupta împotriva fraudei, va monitoriza în special utilizarea celor 750 de miliarde de euro din planul de relansare care urmează să fie distribuiţi pentru a ajuta ţările Uniunii Europene să facă faţă consecinţelor crizei sanitare.

Într-un raport de audit făcut public în aprilie, Comisia Europeană a estimat că rolul dublu al lui Andrej Babis în calitate de prim-ministru şi proprietar al holdingului ceh Agrofert (agroalimentare, produse chimice, mass-media), care i-a permis să-şi construiască averea, este un conflict de interese.

Andrej Babis, al cincilea cel mai bogat om din Cehia, a negat că ar fi acţionat ilegal.

El a susţinut că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare în februarie 2017, când era ministru de finanţe, pentru a respecta o lege anticorupţie personalizată pentru el şi denumită "Legea Babis".

Dar documente accesibile publicului arată că el este în continuare adevăratul proprietar al Agrofert.

Comisia Europeană a ajuns la aceeaşi concluzie, subliniind că Babis exercită "o influenţă decisivă asupra fondurilor fiduciare".

"Societăţile grupului nu ar fi trebuit să primească subvenţii", a estimat Comisia. Toate ajutoarele şi subvenţiile acordate după februarie 2017, dată la care Babis a transferat proprietatea asupra Agrofert către fondurile fiduciare, sunt considerate ilegale, potrivit acesteia.

Raportul solicita o corecţie financiară de 100% din cheltuielile declarate pentru toate subvenţiile acordate Agrofert după 2017.

Babis s-a mai confruntat, joi, cu o moţiune de încredere, depusă de opoziţie pentru presupusul său conflict de interese şi proasta sa gestionare a pandemiei de COVID-19.

Premierul a supravieţuit votului, opoziţia obţinând doar 89 de voturi din totalul celor 200 de parlamentari.

Chiar dacă ar fi pierdut acest vot, preşedintele Milos Zeman, un aliat al lui Babis, a făcut cunoscut că acesta va rămâne în funcţia de prim-ministru până la alegerile generale programate pentru 8 şi 9 octombrie.

Joi, în plenul parlamentului, Babis a atacat UE: "Nimeni din străinătate nu se va amesteca în treburile noastre", a exclamat el.

"Nu vrem ca Parlamentul European, fanaticii verzi, să ne conducă ţara", a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?