Republica Moldova: Fostul premier Iurie Leancă părăsește PLDM

Republica Moldova: Fostul premier Iurie Leancă părăsește PLDM

Fostul premier de la Chișinău, Iurie Leancă, a anunțat joi că părăsește Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și că va iniția un nou proiect politic.

''Am luat decizia de a mă retrage din PLDM începând cu ziua de astăzi (joi). În perioada următoare voi anunța cu cine voi merge în acest nou proiect și care va fi platforma partidului'', a declarat Iurie Leancă, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Unimedia.

Fostul premier a afirmat că Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat, formațiuni care au format o coaliție minoritară în urma alegerilor de la 30 noiembrie, nu și-au dorit să formeze o coaliție cu Partidul Liberal, întrucât, în opinia sa, acestora le-ar conveni alianța cu comuniștii deoarece aceasta le va permite să mimeze reformele proeuropene.

Iurie Leancă a adăugat, după cum citează Radio Chișinău, că scenariul creării coaliției minoritare a fost elaborat demult, iar tentativa de alegere a sa în fruntea guvernului nu a fost decât o mimare.

''Miza finală a fost nu doar ca eu să nu fiu premier, ci o alianță cu PCRM (Partidul Comuniștilor), un partener comod pentru cei care nu doresc o veritabilă luptă cu justiția, care doresc să controleze politic instituțiile statului și să ascundă adevărul despre jaful de la BEM'' (Banca de Economii a Moldovei), a subliniat în continuare Iurie Leancă.

El a mai afirmat că a avut o relație bună cu Vlad Filat, președintele PLDM, dar că aceasta a început să se deterioreze inclusiv din cauza diferenței de viziuni asupra modului în care trebuie să funcționeze instituțiile statului.

Iurie Leancă a deținut funcția de premier al Republicii Moldova în perioada 30 mai 2013 — 18 februarie 2015. Anterior el a fost ministru de externe în timpul celor două guverne conduse de liderul PLDM, Vlad Filat. Iurie Leancă a fost și prim-vicepreședinte al PLDM. La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, Leancă a fost desemnat drept candidat la funcția de premier, însă el nu a reușit să obțină votul de încredere al parlamentului. Săptămâna trecută, legislativul de la Chișinău l-a confirmat în funcția de premier pe Chiril Gaburici, un om de afaceri considerat a fi un apropiat al lui Vladimir Voronin, liderul comuniștilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

3 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026

4 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”

5 Cine este amanta secretă a Patriarhului Kiril al Rusiei. Îl însoțește în călătoriile externe și deține averea acestuia