
Republica Moldova, lovită de o pană de curent majoră. Capitala Chișinău și multe regiuni sunt în beznă
În mai multe regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv în municipiul Chișinău, se înregistrează deconectări de la energia electrică, cauzate de condițiile meteo nefavorabile.
Sâmbătă, în jurul orei 11:00 a fost înregistrată o pană de curent în municipiul Chișinău, dar și în mai multe regiuni din Republica Moldova.
Autoritățile anunță că din cauza problemelor grave în reţeaua electrică din Ucraina a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti-MGRES, provocând deconectarea avariată a sistemului electroenergetic.
Primarul Capitalei a făcut apel la calm, iar cauza urmează să fie stabilită.
”Deconectări de energie electrică în cea mai mare parte a Chișinăului. De urgență am adunat responsabilii pentru a vedea situația și pentru a fi conectate generatoarele unde este necesar .Rugăm de urgență să se autosesizeze poliția pentru a ieși în intersecții și a gestiona traficul unde nu funcționează semafoarele, iar cei de la centru să vină cu explicații privind situația. În multe zone, troleibuzele staționează. Rugăm cetățenii să fie liniștiți și calmi”, a scris primarul Ion Ceban pe Facebook.
Ministerul Energiei al Republicii Moldova a solicitat operatorilor de distribuție intervenții urgente pentru remedierea situației.
”Din cauza problemelor grave în reţeaua electrică din Ucraina, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, la ora 10.42, a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti-MGRES, provocând deconectarea avariată a sistemului electroenergetic. Operatorul sistemului de transport a energiei electrice, Moldelectrica lucrează la remedierea situaţiei, în unele localităţi tensiunea deja fiind restabilită. Vom reveni în scurt timp cu informaţii suplimentare”, s scris la rândul său Dorin Junghietu pe pagina de Facebook.
Poliția Națională din Republica Moldova informează că, din cauza întreruperilor masive a curentului electric- semafoarele nu funcționează, fapt ce îngreuneazǎ circulația rutieră și sporeşte riscul producerii accidentelor.
În acest context, polițiştii sunt prezenți în intersecțiile aglomerate, pentru a fluidiza traficul și a preveni evenimentele rutiere.
Polițiștii vor acorda tot suportul necesar pânǎ la remedierea situației.
Sursa: adevarul.ro

