Republica Moldova: Proteste în fața clădirii parlamentului în urma învestirii guvernului Filip

Republica Moldova: Proteste în fața clădirii parlamentului în urma învestirii guvernului Filip

Mii de persoane protestează miercuri seara în fața clădirii parlamentului de la Chișinău, în urma învestirii guvernului condus de Pavel Filip, informează radio Chișinău, Timpul.md și Agora.md. * Republica Moldova: Guvernul Filip a primit vot de încredere în parlament

Potrivit ultimelor informații, protestatarii au spart ușa din spate a clădirii parlamentului, au intrat în clădire unde au ocupat un hol, au început să distrugă mobilierul și să-i scoată pe polițiștii baricadați acolo. Aceștia sunt luați practic pe sus unul câte unul, cu tot cu scuturi, duși în mulțime și bătuți de manifestanți.

De asemenea, potrivit radio Chișinău, protestatarii au început să-i atace pe polițiști cu gaze lacrimogene.

Liderul Platformei Dreptate și Adevăr, Andrei Năstase, a făcut un apel la oameni să se retragă și să nu devasteze clădirea parlamentului. Protestatarii refuză însă să se retragă și continuă să scandeze 'Jos mafia' și 'Noi suntem puterea'.

Potrivit Agora.md, la protestele din fața parlamentului s-au mobilizat simpatizanți ai Platformei DA și ai Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi.

Deputații și noii miniștri se află în clădirea parlamentului de la Chișinău, potrivit Timpul.md.

Mai multe înregistrări video cu manifestațiile de protest din jurul parlamentului au fost postate pe rețelele de socializare.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat miercuri, cu 57 de voturi, programul de activitate al guvernului și lista cabinetului de miniștri în frunte cu premierul Pavel Filip.

În timpul ședinței pentru învestirea guvernului Filip, un grup de deputați ai Partidului Socialist (PSRM) a blocat tribuna centrală a parlamentului în timp ce premierul desemnat prezenta programul de guvernare al noului cabinet de miniștri. 'Înarmați' cu vuvuzele, pancarte și fluiere, deputații socialiști au scandat: 'Doar alegeri anticipate!'.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Ce se întâmplă în China?

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990