Restituirea parțială a tezaurului românesc din Moscova: ce au adus cele 17 vagoane în Gara Obor în 1935
Pe 16 iunie 1935, un eveniment mult așteptat a avut loc în Gara Obor din București: 17 vagoane de marfă prăfuite, provenite de la Moscova, aduceau înapoi în România prima parte din tezaurul național sechestrat de ruși după 1917. Deși vestea era promițătoare, conținutul celor peste 1400 de cutii a confirmat temerile: bolșevicii restituiau documente, covoare și tablouri, însă aurul și bijuteriile lipseau.
Lingouri de aur FOTO Shutterstock
Sosirea garniturii de marfă rusești la Gara Obor a marcat un moment crucial în relațiile dintre România și Uniunea Sovietică, normalizate abia în 1934. Cele 1443 de lăzi conțineau documente, hărți, manuscrise, obiecte bisericești și covoare, reprezentând o fracțiune modestă din valorile estimate. Grosul tezaurului, aproximativ 93,4 tone de aur (majoritatea monede istorice) și bijuteriile Coroanei, a rămas în Rusia. Deși au urmat alte două restituiri parțiale, în 1956 și 2008, o parte însemnată a aurului, evaluată la miliarde de dolari, este încă în posesia Federației Ruse.
O decizie disperată în Primul Război Mondial
Contextul trimiterii tezaurului românesc în Rusia a fost dramatic. România a intrat în Primul Război Mondial în vara anului 1916, alăturându-se Antantei, având ca principal aliat Imperiul Rus. Pregătirea țării pentru conflict a fost, însă, deficitară, marcată de corupție și incompetență, iar armata română a suferit înfrângeri devastatoare în doar câteva luni. Bucureștiul a capitulat, iar la sfârșitul anului 1916, România pierduse jumătate din teritoriu, capitala și o mare parte din forța militară.
Intrarea României în Primul Război Mondial FOTO Gogu Negulesco, Rumania's sacrifice, New York Centur
Guvernul, Parlamentul și Regele Ferdinand I s-au refugiat la Iași, într-o perioadă de disperare. Amenințarea unei noi ofensive a Puterilor Centrale punea în pericol și Moldova, forțând autoritățile să ia în considerare chiar și exilul. Drumurile către Anglia fiind nesigure, singura cale deschisă era către Imperiul Țarist, în ciuda unui istoric complicat și a neîncrederii față de ruși. Regele Ferdinand și primul-ministru Ionel Brătianu au refuzat exilul, dar nu și trimiterea tezaurului format din bunuri de patrimoniu și peste 91 de tone de aur.
În disperarea de a salva tezaurul de mâinile germanilor, s-a decis trimiterea acestuia la păstrare într-o altă țară, o practică adoptată inclusiv de francezi, care și-au depozitat aurul în Statele Unite. Deși inițial Marea Britanie a fost o opțiune, rutele nesigure au condus la singura soluție viabilă: Rusia. Ionel Brătianu a fost circumspect, observând insistența suspectă a ministrului rus Aleksandr Mossoloff. Cu toate acestea, teama de cucerirea Moldovei de către germani și pierderea tezaurului a depășit orice îndoială. Astfel, pe 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a autorizat transferul tezaurului în Rusia.
Primul ministru Ionel Brătianu FOTO Muzeul Național Brătianu
Protocolul de predare-primire a fost semnat de Victor Antonescu și Aleksandr Mossoloff, cu clauze precise privind integritatea tezaurului sub garanția guvernului rus. Tezaurul urma să fie însoțit de trei reprezentanți ai Băncii Naționale a României (BNR). Pentru ruși, acest depozit servea drept garanție a menținerii alianței cu România și a conformării românilor la direcțiile lor strategice.
Predarea tezaurului: un "cadou" de peste 91 de tone de aur Rusiei
Conform acordului, tezaurul a fost trimis în două transporturi. Primul, în decembrie 1916, a plecat din Gara Iași cu vagoane pline de peste 300 de milioane de lei aur (monede și lingouri), alături de bijuteriile Reginei Maria, estimate la șapte milioane de lei aur. Mihail Romașcanu, în lucrarea sa „Tezaurul român de la Moscova” (1934), a detaliat această primă tranșă, subliniind că toate casetele purtau sigiliile BNR și erau intacte.
Al doilea transport, și mai nefericit, a avut loc pe 18 iulie 1917, cu 24 de vagoane încărcate cu valori ale BNR, bunuri de patrimoniu și ale altor instituții publice, cu o valoare totală de miliarde de lei aur. Printre acestea se numărau obiecte de artă valoroase, tezaure precum cel de la Pietroasele, rhytonul de argint de la Poroina, obiecte religioase medievale și tablouri de Nicolae Grigorescu. Transportul a fost efectuat într-un moment critic, după izbucnirea Revoluției Ruse și abdicarea țarului, o decizie extrem de riscantă dată instabilitatea crescândă și riscul instaurării unui regim bolșevic. Întregul tezaur, echivalentul a 93 de tone de aur, dintre care aproximativ 91 de tone de aur fin, a fost depozitat la Kremlin, parțial în Sala Armelor.
Lev Troțki FOTO Descopera.ro
Dezastrul a venit odată cu preluarea puterii de către bolșevici în toamna aceluiași an. Rusia Sovietică s-a retras din Primul Război Mondial, denunțându-l ca imperialist prin armistițiul de la Brest-Litovsk. România se trezea izolată, iar tezaurul său căzuse în mâinile comuniștilor. Pe fondul retragerii haotice a soldaților ruși și a cererii de ajutor a basarabenilor împotriva bandelor rusești (armata română intervenind la Chișinău pe 13 ianuarie 1918), comisarul pentru Afaceri Externe, Lev Troțki, a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România.
Troțki a declarat că „tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”. Puterea sovietică își asuma responsabilitatea de a-l păstra și a-l preda „în mâinile poporului român”. Așa cum sublinia Constantin Romașcanu, tezaurul românesc încredințat Rusiei fusese, de fapt, confiscat de bolșevici, lăsând România fără cea mai mare parte a valorilor sale.
Rusia "înțelegătoare": restituirea simbolică de documente și covoare
Relațiile româno-ruse au rămas tensionate în perioada interbelică, principalul punct de dispută fiind statutul Basarabiei, a cărei anexare de către România Mare nu era recunoscută de sovietici. Situația a început să se schimbe abia în anii '30, când amenințarea crescândă a Japoniei imperiale și a Germaniei Naziste a determinat Uniunea Sovietică să-și reconsidere politica externă. Urmează o normalizare diplomatică în jurul anului 1934, marcată de acorduri semnate între oficialii ruși și Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Externe al României, prin care guvernele își garantau respectul mutual al suveranității și non-imixtiunea în afacerile interne.
Nicolae Titulescu și acordurile cu URSS FOTO arhiva
Ca simbol al acestei înțelegeri, sovieticii au decis să restituie o parte din tezaurul confiscat. Astfel, în seara zilei de 16 iunie 1935, 17 vagoane de marfă încărcate cu 1443 de lăzi au sosit de la Moscova în Gara Obor din București. Sub paza armatei și jandarmeriei, consulii Nicolau și Popovici, alături de alte oficialități, au supervizat deschiderea vagoanelor și a lăzilor. Procesele-verbale de predare-primire au fost întocmite pentru fiecare categorie de bunuri, transferate ulterior instituțiilor competente. Procesul de identificare și înregistrare a durat opt zile, între 19 și 27 iunie 1935.
S-a constatat că lăzile fuseseră desigilate și o parte dintre ele erau deteriorate. Conținutul era format predominant din documente vechi, hărți, cărți rare, manuscrise, odoare bisericești, covoare, tablouri și diverse colecții de artă, aparținând statului sau unor colecții private. S-au găsit și titluri de proprietate, acțiuni, obligațiuni, garanții bancare și bancnote românești în valoare de 198.000 de lei. Însă, niciun lingou de aur, nicio monedă veche sau bijuterie nu a fost regăsită. Această primă tranșă a reprezentat doar o parte infimă, simbolică, din Tezaurul României predat Moscovei în 1917.
La 28 iunie 1935, delegatul român G. Paraschivescu a semnat raportul de recepționare, menționând explicit lipsa aurului și a bijuteriilor. Din cele aproximativ 93,4 tone de aur și bijuterii ale Coroanei, majoritatea rămăseseră sechestrate. Până în prezent, chiar și după alte restituiri parțiale în 1956 și 2008, o cantitate considerabilă, de peste 91 de tone de aur, se află încă în Rusia.
Explorează subiectele:
