
Restricțiile la Internet din Rusia vor continua „atât timp cât este necesar”, transmite Kremlinul
Întreruperile şi perturbările majore ale conexiunilor la Internet din Rusia vor continua „atât timp cât este necesar”, a anunțat miercuri Kremlinul, care susține că măsurile sunt necesare pentru a contracara atacuri tot mai sofisticate atribuite Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că autoritățile ruse au impus măsuri tehnologice pentru a proteja securitatea cetățenilor, în contextul în care „regimul de la Kiev utilizează metode tot mai sofisticate pentru atacuri”.
„Măsurile sistemice privind conexiunile la internet au fost luate cu respectarea strictă a legii”, a spus oficialul, în cadrul conferinței zilnice de presă.
Problemele de conectivitate au fost resimțite în special pe dispozitivele mobile. Potrivit agenției Agence France-Presse, dificultăţile de acces la internet nu au fost raportate doar în Moscova, ci şi în alte regiuni ale ţării, inclusiv la sute de kilometri distanţă de capitală.
În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au blocat şi accesul la două dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie, WhatsApp şi Telegram, pe motiv că ar încălca legislaţia naţională.
În paralel, Moscova promovează o aplicaţie naţională de comunicare, MAX, dezvoltată de compania rusă VK, prezentată ca o platformă care ar putea integra servicii publice şi comerţ online.
Spre deosebire de alte aplicaţii de mesagerie, MAX nu oferă criptare end-to-end, tehnologie care permite ca mesajele să fie citite doar de expeditor şi destinatar. Criticii Kremlinului avertizează că restricţiile asupra platformelor occidentale şi promovarea aplicaţiei interne ar putea consolida controlul autorităţilor asupra internetului şi ar putea transforma platforma într-un instrument de supraveghere a populaţiei.
Sursa: adevarul.ro

