Retragerea americană din Afganistan: Talibanii salută un "moment istoric", focuri de armă la Kabul

Retragerea americană din Afganistan: Talibanii salută un "moment istoric", focuri de armă la Kabul

Focuri de armă s-au auzit la Kabul în primele ore ale zilei de marţi după ce militarii americani au confirmat plecarea lor din Afganistan după 20 de ani de război, responsabili talibani arătându-se triumfători după ceea ce au numit un "moment istoric", notează AFP.

"În această seară, la miezul nopţii, ora afgană, ultimele trupe americane au părăsit aeroportul din Kabul, iar ţara noastră şi-a recăpătat independenţa deplină", şi-a exprimat satisfacţia principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-un mesaj pe Twitter.



"Să-i mulţumim lui Allah" pentru acest lucru, a adăugat el.

Pentagonul a anunţat plecarea ultimului avion american de pe teritoriul afgan cu câteva minute înainte de miezul nopţii la Kabul, toate forţele americane fiind în prezent evacuate din ţară.

Jurnalişti ai AFP în oraş au auzit focuri de armă ca manifestare a bucuriei la diferite puncte de control talibane, precum şi felicitările combatanţilor la posturile de securitate din Zona Verde.

"Am făcut din nou istorie. Cei douăzeci de ani de ocupaţie a Afganistanului de către Statele Unite şi NATO s-au încheiat în această seară", a declarat pe Twitter Anas Haqqani, un responsabil al mişcării islamiste. "Sunt foarte fericit după douăzeci de ani de jihad, sacrificii şi dificultăţi, că am satisfacţia de a vedea aceste momente istorice", a adăugat el.

"Toate trupele americane au părăsit Afganistanul, suntem foarte fericiţi - puteţi auzi tirurile de sărbătoare", a spus un alt purtător de cuvânt al talibanilor, Bilal Karimi, contactat de AFP prin telefon.

Focuri de armă şi tiruri de mitralieră a răsunat încă în cursul nopţii, la 45 de minute după primul anunţ american, în timp ce trasoarele luminau cerul.

Într-un alt mesaj pe Twitter, Anas Haqqani le-a cerut combatanţilor săi să înceteze tirurile pentru a evita ca muniţia, care cade la pământ, să rănească trecătorii. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!