Revendicarea uciderii liderului SI, Al-Adnani, de către Moscova este o 'glumă', afirmă un oficial american

Revendicarea de către Moscova a uciderii în Siria a unuia dintre liderii grupării Stat Islamic (SI), Abu Muhammad al-Adnani, este o 'glumă', a declarat miercuri un oficial american din domeniul apărării, relatează AFP.

Atacul aerian care l-a vizat pe Al-Adnani, a cărui moarte a fost anunțată de gruparea jihadistă, a fost lansat de o dronă americană Predator, a afirmat un alt responsabil american.

'Este o glumă. Ar fi amuzant, dacă facem abstracție de campania pe care o duc rușii în Siria', a declarat oficialul american pentru AFP în legătură cu revendicarea de către Moscova a morții liderului jihadist.

Totodată, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că administrația Obama nu are nicio dovadă care să sugereze faptul că Rusia a fost implicată în uciderea liderului SI, Abu
Muhammad al-Adnani.

Moscova a afirmat miercuri că l-a ucis pe Al-Adnani într-o lovitură aeriană lansată de un bombardier rus Su-34 în apropiere de Oum Hoch, în regiunea Alep (nordul Siriei), în care au fost uciși 40 de combatanți ai SI.

Însă, potrivit unui oficial american, lovitura ca l-a vizat pe Al-Adnani a fost lansată de o dronă americană Predator, care a tras o rachetă Hellfire asupra unei mașini în care se presupune că s-ar fi aflat purtătorul de cuvânt al Stat Islamic.

Lovitura a avut loc în apropiere de Al-Bab, tot în provincia Alep, și a fost lansată de forțele speciale americane care lucrează cu CIA, a precizat sursa citată.

Pentagonul nu a confirmat oficial moartea lui Al-Adnani, anunțată chiar de către gruparea jihadistă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani