Revoluționarii cer CSM și DNA să se sesizeze pentru lipsa ordonanței de urmărire 'in rem' în dosarul Revoluției

Asociația 21 Decembrie 1989 cere CSM și DNA să se sesizeze cu privire la lipsa emiterii unei ordonanțe de începere a urmăririi penale 'in rem' în dosarul Revoluției, la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală, lucru constatat de mai multe complete de judecată ale Instanței supreme.

"Inexistența în dosarul nr.11/P/2014 a acestei ordonanțe a fost constatată aseară târziu și astăzi de cinci complete de judecată, invocată de Asociația 21 Decembrie prin membrii săi. Într-un stat de drept o asemenea impardonabilă pasivitate înseamnă favorizarea criminalilor, explicată prin coruperea cu grade și funcții de conducere a multora din secția parchetelor militare", se arată într-un comunicat al Asociației 21 Decembrie 1989 remis vineri AGERPRES.

Asociația mai reclamă faptul că, la examinarea plângerii lui Ștefan Bosnigeanu, care a avut termen vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de judecată a luat act de faptul că petentul "a fost pur și simplu pierdut de procurori din rușinoasa ordonanță de clasare" — în care nu există nicio referință, în pofida faptului că la Strasbourg Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a recunoscut calitatea de victimă, cauza sa fiind una reprezentativă — Bosnigeanu vs. România.

"Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Bosnigeanu vs. România, ca și hotărârea Asociației 21 Decembrie 1989, Mărieș, Vlase și alții, a fost ignorată de procurorii militari, au arătat astăzi în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție avocații Asociației 21 Decembrie 1989", se arată în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet