Richard Gere va deveni din nou tată la vârsta de 69 de ani (presă)

Actorul american Richard Gere, în vârstă de 69 de ani, urmează să devină din nou tată, întrucât cea de-a treia soţie a lui, activista spaniolă Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, este însărcinată cu primul copil al cuplului, informează telegraph.co.uk.

Potrivit tabloidului spaniol ABC, cuplul aşteaptă venirea pe lume a primului său copil. Deocamdată nu se ştie dacă bebeluşul va fi crescut în Spania, ţara natală a Alejandrei Silva, sau în Statele Unite, unde cei doi soţi îşi petrec majoritatea timpului.

Richard Gere şi Alejandra Silva s-au căsătorit la începutul lunii aprilie din acest an, în cadrul unei ceremonii civile, la Madrid, după o relaţie de patru ani.

Apoi, cei doi soţi au organizat o petrecere de nuntă în apartamentul din New York deţinut de Richard Gere, la care au participat rude şi prieteni apropiaţi ai cuplului.

Ambii soţi au copii din relaţiile lor anterioare. Actorul american are un fiu de 18 ani, Homer, cu a doua soţie a lui, Carey Lowell, cu care a fost căsătorit în perioada 2002 - 2016. Starul de cinema a fost căsătorit şi cu top-modelul Cindy Crawford în perioada 1991-1995.

Alejandra Silva are un fiu în vârstă de cinci ani - Alberto - cu primul ei soţ, magnatul din industria minieră Govind Friedland, cu care a fost căsătorită între anii 2012 şi 2016.

Richard Gere şi Alejandra Silva nu au confirmat deocamdată informaţia despre naşterea copilului lor. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...