Ro, țara în care „Imaginea Poliției” a rămas fără permis...

Ro, țara în care „Imaginea Poliției” a rămas fără permis...

Vloggerul Selly, imaginea Poliției Române, a rămas pieton din nou, după ce a fost prins conducând cu o viteză uriașă: radarul l-a depistat circulând cu 236 km/h pe autostrada București-Pitești. Este pentru a doua oară când Selly, pe numele lui Andrei Șelaru, a fost prins, exact pe aceeași autostradă, conducând cu viteză excesivă, scrie defapt.ro .

Prima oară, pe data de 27 iunie 2020, el a fost depistat cu 189 km/h. El a primit amendă și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, dar a contestat în instanță procesul verbal.

Selly, imaginea Poliției, prins conducând cu o viteză uriașă

Printre motivele invocate în contestație era faptul că polițistul a scris urât: „Susține petentul că procesul-verbal contestat, încalcă dispozițiile prevăzute de art. 16 și 17. din OG nr. 2/2001, întrucât nedescrierea în mod lizibil a faptei în sensul indicării datei, orei și locului in care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor de fapt, ce pot determina în concret starea de fapt, atinge atât nulitatea absolută, cât și nulitatea relativă a procesului-verbal, instanța de judecată neavând posibilitatea în condițiile art.34”.

La acel moment, Selly, în vârstă de doar 19 ani, conducea un Mercedes.

Acum, el a fost depistat cu 236 km/h la volanul unui Porsche. A fost amendat cu suma de 3.300 de ei și a rămas și fără permis timp de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

De data aceasta însă, vloggerul și-a exprimat public regretele pentru fapta sa.

„Nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză”

Vreau să confirm informația apărută pe Mediafax, azi am făcut o greșeală, eram pe A1 în drum spre Budeasa și pe o bucată mică de autostradă am mers cu peste 200 hm/h și am fost luat de aparatul radar. A fost un moment de inconștiență pe care îl regret!

Am învățat ceva din această situație și nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză. Indiferent cât mă grăbeam la filmare, trebuia să realizez că viața e mai presus de orice. Cumva e bine că rămân pieton patru luni, că m-a învățat minte să nu mai fac așa pe viitor”, ar fi scris Selly pe Instagram, potrivit Știrilor Pro TV.

În februarie 2023, Selly și actorul Alex Bogdan au acceptat să fie polițiști pentru 24 de ore, urmând pașii obligatorii pe care îi parcurge un agent de poliție de la pregătirea în școală până la intervenția în stradă alături de echipele de la acțiuni speciale.

Era un proiect care are menirea să promoveze cariera de polițist și să curețe imaginea Poliției Române


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?