Robert Negoiţă, audiat la Parchetul General, în dosarul de plagiat

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost audiat, miercuri, la Parchetul General, în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în legătură cu teza sa de doctorat.

La ieşirea din sediul Parchetului, Negoiţă a declarat despre teza sa de doctorat că trata criza economică şi efectele sociale, fiind atunci o temă "de foarte mare sezon". Negoiţă a mai spus presei că aceasta l-a "ajutat foarte mult în viaţă".

"Am învăţat foarte multe lucruri atunci, (...) am concluzionat foarte multe chestiuni", a afirmat edilul.

Pe 12 octombrie 2016, Robert Negoiţă a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul de plagiat, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals intelectual şi uz de fals.

În acelaşi dosar, procurorii au început urmărirea penală şi împotriva lui Ioan Dascălu, cel care a coordonat lucrarea de doctorat a lui Negoiţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi uz de fals.

Pe 24 iulie 2016, Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', în care se constata plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomanda retragerea titlului de doctor.

Robert Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în anul 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cu teza de doctorat "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".

Jurnalista Emilia Şercan a dezvăluit că lucrarea de doctorat semnată de Robert Negoiţă este integral plagiată, fiind copiată de pe Internet şi site-uri de socializare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină