Roma doreşte deschiderea imediată a negocierilor pentru integrarea Albaniei şi a Macedoniei de Nord în UE

Roma doreşte deschiderea imediată a negocierilor pentru integrarea Albaniei şi a Macedoniei de Nord în UE

Premierul italian Mario Draghi s-a pronunţat marţi, la Strasbourg, pentru deschiderea ''imediată'' a negocierilor oficiale pentru integrarea Albaniei şi a Macedoniei de Nord în Uniunea Europeană, ca şi pentru accelerarea negocierilor în desfăşurare cu Serbia şi Muntenegru, relatează AFP.

În contextul în care unitatea UE a fost pusă la încercare prin sprijinirea Ucrainei în faţa ofensivei ruse, ''integrarea deplină a ţărilor care manifestă aspiraţii europene nu reprezintă o ameninţare pentru menţinerea proiectului european, ci face parte din realizarea sa'', a afirmat Draghi în timpul unui discurs în Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg.

''Italia sprijină deschiderea imediată a negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, în conformitate cu decizia luată de Consiliul European în martie 2020'', a indicat el.

Guvernele de la Skopje şi Tirana speră ca lansarea negocierilor de aderare să aibă loc în iunie sau iulie.

În 2020, Cei 27 au aprobat deschiderea negocierilor pentru integrarea Macedoniei de Nord şi, cu anumite condiţii, a Albaniei.

Germania şi Ţările de Jos i-au impus Tiranei adoptarea unor reforme stricte înaintea lansării negocierilor, precum reforme electorală şi judiciară şi combaterea mai eficientă a corupţiei şi a criminalităţii organizate.

Referitor la Macedonia de Nord, blocajul către integrarea europeană vine din Bulgaria, ca urmare a unui litigiu legat de limbă şi istorie. Totuşi, la finalul lui martie premierul bulgar Kiril Petkov a declarat că au fost realizate ''progrese'' în discuţiile începute în ianuarie.

Pe de altă parte, şeful executivului italian a lansat un apel către Uniunea Europeană pentru a combate problema creşterii preţurilor energiei, spunând că blocul comunitar ar trebui să adapteze schemele desfăşurate în timpul pandemiei de COVID-19 la impactul conflictului din Ucraina.

El a explicat că doar bugetele naţionale nu pot finanţa cheltuielile necesare pentru menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei fără a exista riscul unor revolte sociale interne.

''Avem nevoie de decizii imediate şi solide'', a subliniat Draghi în faţa eurodeputaţilor, precizând că energia va fi principalul punct pe agenda viitorului summit al UE.

Draghi a adăugat că pentru investiţiile pe termen lung în domenii precum apărarea, energia, securitatea industrială şi alimentară modelul ar trebui să fie Next Generation EU, pachetul de credite şi granturi creat pentru a stimula redresarea economică post-COVID-19.

Mario Draghi a opinat că este nevoie de o remaniere a instituţiilor UE, care nu mai sunt echipate corespunzător pentru a face faţă crizelor precum cea energetică sau de securitate. ''Dacă acest lucru înseamnă începerea unui proces care va conduce la revizuirea tratatelor (UE), atunci să îmbrăţişăm această idee cu încredere şi curaj'', a spus premierul italian, citat de Reuters.

El a reiterat că ţara sa va susţine orice sancţiuni legate de energie contra Moscovei, în pofida dependenţei considerabile a Italiei de importurile de gaz rusesc, şi va adopta ''toate deciziile necesare'' pentru a apăra securitate energetică naţională şi europeană. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”